Garda de Fier – Organizatie terorista de tip fascist

In Romania, fascismul a aparut in primii ani de dupa razboi sub forma unei “miscari  studentesti” cu caracter antisemit. Sprijinirea acestei miscari de catre politicienii reactionari, urmareau pe de o parte indepartearea studentimii de la lupta pentru revendicarile ei specifice, pe de alta parte crearea unor organizatii pe care sa le poata impinge la diferse manifestatii menite sa le favorizeze anumite manevre politice si financiare.

In 1927, unele cadre tinere ale “Ligii Apararii Nationale Crestine” s-au despartit de A.C. Cuza si au infiintat “Legiunea Arhanghelului Mihail”. In 1929, “Legiunea” s-a reorganizat, luand numele de Garda de Fier”.

“Garda de Fier” era un partid fascist, atat din punct de vedere programmatic cat si organizatoric. In interior, “Garda de Fier” cerea crearea statului totalitar prin distrugerea regimului parlamentar si desfiintarea tuturor drepturilor si libertatilor cetatenesti. In politica externa, cerea imediata orientare a Romaniei alaturi de Italia fascista si apoi mai ales Germania hitlerista.

Reorganizarea “Legiunii” s-a facut cu sprijinul guvernului national-taranesc, care a intrebuintat-o ca un instrument de diversiune politieneasca, menita sa combata miscarile democratice si mai ales miscarea muncitoreasca din Romania.

In 1933, dupa ce Hitler a pus mana pe putere, cele doua grupari fasciste filo-germane din Romania, partidul national – crestin si mai ales “Garda de Fier”, si-au intensificat actiunea cu sprijinul material pe care-l primeau de la Berlin. Ele au devenit o masa de manevra politica la dispozitia gruparilor reactionare din tara.

“Garda de Fier” se bucura de sprijinul guvernelor, de sprijinul lui Carol al II-lea si al marilor industriasi si mosieri, care cautau cu ajutorul ei sa sfarme partidele politice si organizatiile muncitoresti. Subsidii regulate din aceste surse germane au alimentat organizatiile fasciste si mai ales “Garda de Fier”. Aceasta a fost sprijinita insa mai ales de guvernele national – taranist si national – liberal ce s-au perindat la conducerea tarii, garantandu-i-se posibilitatile de agitatie si propaganda si impuritate pentru crimele si incalcarile de lege.

In anii 1930 – 1937, Miscarea Legionara a avut mana libera in tara. “Legea apararii statului” destinata combaterii “Garzii, n-a fost aplicata impotriva legionarilor. In tot cursul anilor 1936 – 1937 n-a existat alegere parlamentara, in care guvernul sa nu fi sprijinit listele “Garzii de Fier”.

Un sprijin puternic a capatat “Garda de fier” din partea partidului national – taranesc si a lui Iuliu Maniu, personal, atat prin marturiile favorabile depuse in procesul asasinilor lui Duca si in 1938 la procesul sefului “Garzii de fier, cat mai ales prin incheierea “pactului electoral”.

Iuliu Manu a dat un puternic sprijin din 1937, “Garzii de fier” in timpul represiunilor ce au urmat asasinarii lui Calinescu.

In septembrie 1940, “Garda de fier” vine la putere alaturi de Antonescu, in urma dorintei Berlinului a carui agentura era in Romania.

De la infiintarea ei si pana dupa lichidarea guvernului legionar in 1941, drumul “Garzii de fier” a fost presarat cu crime si jafuri, incepand cu asasinarea prefectului Manciu, trecand prin asasinarea lui Duca, Calinescu, Madgearu, Iorga si pana la masacrele dinainte si din timpul rebeliunii.

In timpul participarii legionarilor la govern „o statistica incompleta, privind numai provincial arata ca bunurile insusite prin mijloace fortate, reprezinta o valoare reala si totala de 1.018.624.911 lei (bani de atunci). Aceste bunuri au fost cumparate prin terorizarea particularilor, pentru 216 milioane, adica cu 21,2% din valoarea reala, din care s-au platit numai 52 de milioane, adica 5,12% din valoarea reala si 24,17% din pretul cuvenit”.

Apoi: 450 de maltratari. 323 sechestrari, 9 asasinate (in afara de cele de la Jilava si din timpul rebeliunii), 82 violari de domiciliu, 1.162 insusiri de bunuri prin vanzari fortate, 1.018 confiscari de bunuri, 260 ocupari fortate de immobile, 65 de devastari.

In ce priveste manuirea banilor publici, constatarile facute au stabilit ca, prin trecerea patrimoniului fostei “Straji a Tarii” in administrarea si folosinta miscarii legionare, s-a pus la dispozitia conducatorilor miscarii o avere de circa un milliard de lei la vremea respectiva, din care numai sumele lichide insumau 221 de milioane, iar din restul de 40 de milioane numai pentru 35 de milioane s-au gasit acte mai mult sau mai putin justificative.

In timpul “rebeliunii”, jaful a luat proportii gigantic. Dupa “rebeliune”, numai in Capitala s-au strans de la sediile si unele dintre locuintele conducatorilor legionari. Pana la 27 februarie nu mai putin de 174 de camioane cu lcururi provenind din jafuri: marfuri, obiecte casnice, imbracaminte, alimente.

Sumele predate in timpul rebeliunii de la institutii si de la particulari, se cifreaza la 100 de milioane (valuta din 1941). La acestea trebuie adaugate oribilele si masivele assassinate comise cu aceasta ocazie.

In interiorul gruparilor fasciste de la guvern a inceput o lupta intre partizanii lui Antonescu si conducatorii mai vechi ai “Garzii de fier”.

Atat unii cat si ceilalti contau pe ajutorul lui Hitler pentru a-si asigura monopolul puterii in Romania.

In ianuarie 1941, a inceput rebeliunea Garzii de fier impotriva lui Antonescu. Rebeliunea s-a prelungit de la 22 pana la 24 ianuarie si a fost inabusita de trupele lui Antonescu, sprijinit de Hitler care avea nevoie de armata romana pentru atacarea Uniunii Sovietice. Cativa din conducatorii Garzii au fugit in Germania, unde Hitler i-a folosit ca mijloc de santaj impotriva lui Antonescu. Gruparea condusa de Antonescu, a ramas infaptuitoarea politicii lui Hitler in Romania, absorbind o serie de elemente legionare.

Din momentul inabusirii rebeliunii legionare, s-au intensificat pregatirile de razboi ale Romaniei: s-au echipat porturile, s-au dublat liniile ferate de importanta strategica. Armata Romana a fost pusa la dispozitia comandamentului german care a intruit-o in graba si a inzestrat-o in parte cu armament. Lui Hitler ii trebuiau in primul rand ostasi romani si Antonescu i-a pus la dispozitie o armata insemnata.

In 1941, in momentul intrarii in razboi, Antonescu dispunea de circa 1 milion de oameni (cam 24 de indivizi de infanterie, 4 de cavalerie, 2 brigazi automecanizate si 4 de vanatori de munte precum si cateva unitati specializate). In unele luni au luat parte la lupte pe frontul sovieto-german pana la 22 – 24 de divizii romanesti.

Marie Equi

In 1916, doctora Marie Equi, medic si luptatoare pentru dreptul femeilor la vot a fost arestata impreuna cu Margaret Sanger, aparatoare a dreptului femeilor pentru contraceptive si controlul sarcinilor; iar in 1920 a fost inchisa pentru vederile ei impotriva razboiului, in inchisoarea San Quentin. Desi era cunoscuta  ca facand parte dintre radicalii americani din prima jumatate a secolului XX, abia de curand viata extraordinara a lui Marie Equi a fost cunoscuta.

Marie Diana Equi s-a nascut in New Bedford, Massachusets pe 7 aprilie 1872, fiica unor parinti de origine italiana si irlandeza. Si-a petrecut tineretea in Italia impreuna cu bunicul ei. S-a imbolnavit de tuberculoza, care atunci era o boala mortala si pentru recuperare a trebuit sa se mute intr-o zona cu clima mai uscata. In 1893 se muta in Vest, in Oregon, urmand-o pe prietena ei de o viata Bess Holcomb. Aceasta din urma acceptase un post de profesoara si cele doua prietene locuiau impreuna; “in liniste” intr-un fel de “casatorie bostoniana”, dupa cum se exprimau jurnalistii vremii.

Asta pana pe 21 iulie 1893, cand ziarul local The Times Mountainer a prezentat stirea despre cum Marie, sub pseudonimul de Miss Aqua, a luat atitudine impotriva reverendului Orson D. Taylor, cel care angajase pe Bess; amenintandu-l pe acesta ca il va biciui in public daca nu plateste intreaga suma ce o datora lui Bess.

In acest timp a fost emis si un mandat de arestare pentru Marie Equi dar nu a fost pus in aplicare. In jurul orei 2 dupa amiaza, ea l-a intalnit pe reverendul Taylor intr-un loc numit Wiliam Mitchell’s Corner. Potrivit ziarului The Chronicle “Ea a inceput sa-si puna in aplicare amenintarea si domnul Taylor a trebuit sa o prinda de maini. Atunci ea a inceput sa-l locveasca, iar multimea l-a fortat pe domnul Taylor sa o elibereze. Apoi ea a reusit sa-l mai loveasca de cateva ori cu biciul pe spate.”

Taylor a reusit sa fuga iar Marie l-a urmarit pana cand a fost arestata de serif. A fost amendata cu 250 de dolari, dar acuzatiile de atac si violenta au fost retrase.

The Times a tinut sa sublinieze ca reverendul Baptist Taylor, a fost pus la punct de “o bruneta cu forme supple si un temperament infocat.” Despre Marie ziarul remarca: “Ea are gusturi deosebite, o dispozitie jovial, este un interlocutor fascinant si cu un limbaj rafinat.”

Poate parea un pic ciudat faptul ca un reverend proeminent a devenit subiect de gluma si o femeie neortodoxa a devenit eroina. La trei zile dupa ce a fost biciuit de Equi, O.D. Taylor a fost acuzat de delapidare de marele tribunal din Portland. In ciuda simpatiei publice din Dalles, consiliul director al scolii a refuzat sa mareasca salariul lui Bess Holcomb. Comunitatea insa, intr-un gest de solidaritate si de sustinere justitiei aplicate cu biciul, a strans suma de 100 de dolari si a oferit-o tinerei profesoare de la colegiul Wellesley.

Cativa ani dupa incident, Equi si Holcomb pleaca la San Francisco, unde Bess gasise din nou de lucru, ca profesoara. Marie intra la facultate si se muta in Portland, unde va fi prima femeie licentiata la Universitatea Oregon Medical School, 1903.

Munca ei ca medic in zona rulala din Oregon era un mare sacrificiu datorita rutinei greoaie. Dupa cutremurul din San Francisco, din 1906, ea ajuta la organizarea unei echipe de medici si asistente din Oregon, pentru a ajuta orasul sinistrat. Pentru efortul ei umanitar a fost rasplatita cu o medalie speciala de catre Armata Statelor Unite.

In acelasi an potrivit istoricului Nancy Krieger (autoarea cartii “Regina bolsevicilor: Istoria ascunsa a Dr. Marie Equi), Marie o intalnise pe tanara Harriet Speckart. Initial aceasta fusese angajata ca asistenta medicala a lui Equi si asa a inceput relatia lor care avea sa dureze mai mult de 20 de ani. Ele imparteau apartamentul  din vechiul hotel Nortonia din Portland. Speckart era nepoata fondatorului companiei Olympia Brewing. Leo Schmidt, care in 1906 devenise ingrijorat de relatia lui Harriett cu Marie si angajase un detectiv privat pentru a descoperi informatii despre Dr. Equi. In ciuda incercarilor familiei Schmidt de a distruge prietenia celor doua femei, Speckart ii va ramane loiala lui Equi, chiar daca a fost amenintata cu dezmostenirea.

In timp ce locuiau si munceau in majoritatea hotelurilor din Oregon, cele doua devin vecine cu un alt medic cunoscut din Portland, Dr. Alys Bisgsby Griff. Aceasta lucra impreuna cu tanara asistenta Ruth Cohen, care mai tarziu a devenit celebra sub numele de Dr. Ruth Barnett, a carei clinica de avorturi a fost inchisa de autoritati in 1950. Dr, Griff si Dr. Equi erau doua dintre putinii medici din Portland care faceau avorturi si au servit ani buni femeile.

Implicarea Mariei in lupta femeilor din clasa muncitoare se intensifica dupa 1913, cand a participat la un pichet impotriva companiei Oregon Packing. Proprietarul companiei a chemat politia pentru a imprastia grevistele din strada care erau ajutate si de Wobblies (sindicatul IWW – Industrial Workers of the World). Arestata impreuna cu muncitorii, Dr. Equi a fost ranita de un politist in timp ce ii acorda ajutor unuia dintre grevisti. Brutalitatea politiei la care a fost martor in acea zi, a influentat-o pentru ca din acel moment sa devina o luptatoare impotriva capitalismului. Equi se alatura IWW (desi nu putea devein membru cotizant al organizatiei, datorita profesiei sale), unde foarte repede si-a castigat locul de figura iubita si respectata in randurile miscarii.

In 1916 a fost din nou arestata, de data aceasta impreuna cu Margaret Sanger, cand cunoscuta avocata a dreptului femeilor la contraceptie si controlul sarcinii, a venit in Portland. Dr. Equi a sprijinit-o pe Sanger in scrierea pamfletelor ei si au devenit prietene pe viata. (Afectiunea Mariei pentru Margaret Sanger mergea mult mai departe).

Margaret o descria pe Marie ca fiind”…un spirit rebel , de o deosebita generozitate, curajoasa, dar atat de radical in gandire, incat aproape devenise o renegata. Dupa sosirea in Portland a captivat toate femeile cunoscute. Desi avea reputatia unei lesbiene, pentru mine a fost tot timpul ca o acvila impotriva furtunii, care merita dragoste si mangaiere. Tot timpul mi-a placut Marie!”

In 1915 Equi adopta o fetita si o creste impreuna cu  Harriet. Cativa ani mai tarziu, eleva liceului Lincoln din Portland, tanara de 16 ani Mary Equi, era pe prima pagina a ziarelor ca prima femeie care a zburat singura cu avionul deasupra Pacificului de Sud – Est. Intr-un articol din 1932 ea declara ca “matematica este subiectul meu favorit” si admitea ca “nu-mi place sa crosetez, dar imi place sa calaresc si sa inot” Mary le numea pe Harriet si Marie “mami si tati”.

Tot in 1915, Harriet se marita cu Tom Morgan, membru IWW: pentru a divorta subit, doua luni mai tarziu “din motive de sanatate”. Morgan se plangea cu amaraciune catorva colegi din sindicat, despre cum “doctora” i-a furat nevasta. Fiica unui alt membru IWW, Julia Ruutilla, inainte de a devein prietena lu Marie, l-a intrebat pe tatal sau ce isneamna cuvantul “lesbian”. Aceasta i-a raspuns stiind ca era vorba despre Dr. Equi: “Sexualitatea fiecaruia este o problema personala, iar Equi este o femeie extraordinara, foarte cunoscuta in miscarea muncitoreasca si oricine are creier nu ar trebui sa critice asta.”

Relatiile ei lesbiene erau cunoscute si de catre Departamentul de Justitie al Statelor Unite (astazi FBI)care spionau viata personala a lui Equi deoarece erau ingrijorati de legaturile ei cu revolutionara irlandeza Kathleen O’brennan.

Marie isi intoarce din ce in ce mai accentuat convingerile sale politice catre stanga; ajungand in totala opozitie cu capitalistii, politicienii si toti cei a caror grija este mentinerea ordinii publice. In 1916 se alatura sindicatului American impotriva militarismului si protesteaza impotriva uriaselor parade militare din Portland. In timpul marsului, Equi flutura un imens banner pe care scria : PREGATESTE-TE SA MORI MUNCITORULE, J.P. MORGAN & CO. SE PREGATESTE PENTRU PROFIT.

Aparitia ei a creat o mica revolta, iar multimea de patrioti i-a rupt bannerul si a incercat sa o forteze sa sarute steagul. Acets eveniment si discursul sau din piata Lowndsdale si de la mitingul IWW, au atras atentia politiei asupra activitatii sale.

Pe 31 decembrie 1918 Marie Equi a fost din nou gasita vinovata datorita nenumaratelor critici aduse implicarii Americii in cel mai sangeros razboi din Europa si datorita noii legi a actului de spionaj, care interzicea criticarea guvernului Statelor Unite, a constitutiei, a steagului, a armatei, marinei si uniformei. La process agentul special Wiliam Bryon, a numit-o” degenerate, anarhista si specialist in avorturi”. La sfarsitul procesului, procurorul Barnett Goldstein o numea “o femeie asexuata”. In urmatoarele 18 luni, avocatii sai au incercat degeaba sa-I opreasca condamnarea.

In octombrie 1920, a fost inchisa pentru o condamnare de 3 ani in inchisoarea San Quentin. Condamnarea a fost insa redusa la un an si jumatate.

“Din cate am auzit, Dr. Equi a fost o prizoniera teribila, tot timpul revoltandu-se  impotriva regulilor”, mentiona cativa ani mai tarziu prietena ei Ruth Brnett. “Dr Griff si cu mine am avut grija de pacientele ei, in timpul pe care l-a petrecut la penitenciarul federal.”

In timpul detentiei sale in San Quentin, corespondenta personala a lui Equi a fost citita si copiata de agentii federali. Copiile scrisorilor ei pot fi si azi gasite in dosarele gazduite de arhiva nationala din College Park Maryland.  J. Edgar Hoover, care atunci era adjunctul directorului biroului de investigatii, scria intr-unr aport datat 29 aprilie 1921: “Equi este cunoscuta ca expert in avorturi si asociata cu Elisabeth Gurley Flynn, Anita Whitney si Emma Goldman.

Intre 1928 – 1936 Elisabeth Gurley Flynn, cunoscuta membra IWW, a locuit impreuna cu Equi. Marie o ingrijise pe Flynn cativa ani inainte, dupa infarctul pe care aceasta il suferise in timpul unui discurs in turneul de pe coasta de Vest, in sprijinul lui Sacco si Vanzetti.

Din scrisorile pe care Marie le trimetea din inchisoare lui Harriet, reiese dificultatea cu care putea suporta separarea de iubita sa si de fiica lor adoptiva. Dupa eliberarea pe cuvant, din 1921, Marie si Harriet se muta in localitatea Seaside, Oregon. Locuiesc impreuna pan ape 15 mai 1927 cand Harriet moare Apoi tanara Mary Equi se reintoarce pentru a “locui cu tatal ei” la resedinta din strada Hall.

Dr. Marie Equi, in varsta de 80 de ani, moare intr-un spital din Portland la 12 iulie 1952.

Personalitati din istoria luptei antifasciste – Prof. Petre Andrei

Nascut la Braila, Petre Andrei a fost inca din tinerete un adversar ireductibil al tuturor formelor de opresiune, demagogie, misticism, practicate de cei care promovau politica batei si pistolului in locul ratiunii. Inca in 1927 el publica in revista “Viata Romaneasca un exceptional studiu in care combate ideologia obscurantista, fascista a lui Mussolini. El cheama tinerii, in randurile carora fascismul incepuse sa se propage, sa se trezeasca la realitate si sa se opuna politicii demente, mussoliniene. In alegerile partiale din Mehedinti si Hunedoara, din 1936, el a cutreierat zeci de localitati ducand o adevarata batalie impotriva fortelor extremiste de dreapta, a apologetilor si slugilor Berlinului hitlerist.

Activitatea lui a starnit ura legionarilor care la 4 octombrie 1940 au navalit inarmati in casa lui ca sa-l ridice. In timp ce-I perchezitionau biroul, Andrei a intrat in baie, unde a inghitit o fiola cu cianura care i-a curmat viata. A evitat astfel un destin care a fost sortit altor oameni mari ai tarii, precum Nicolae Iorga, Virgil Madgearu, Victor Iamandi si multi altii. Petre Andrei a trait numai 49 de ani.

A. Bejan

Tribuna Antifascista

Sa refuzam fascismul!

“La Reveil des combatants”, organul de presa al Asociatiei Republicane a Fostilor Combatanti si Victime ale Razboiului (ARAC), organizatia antifascistilor francezi, publica sub semnatura presedintelui sau, Georges Doussin, un important articol in cadrul unei pagini intitulata “Sa refuzam fascismul”. Materialul “Terorism privat (de grup) sau terrorism de stat – sa oprim violenta!” – se constituie intr-un virulent rechizitoriu impotriva neo-fascismului si terorismului. Redam, in randurile de mai jos, cateva pasaje ale acestui interesant articol, care este, totodata, punctual de vedere al antifascistilor francezi.

“ Unde se afla radacinile razboaielor declansate in ultimii 10 ani, pentru a nu merge mai departe?” – se intreaba autorul articolului. Iata si cateva raspunsuri…

“Sadam Hussein a devenit dusmanul nr.1 al SUA in momentul cand a invadat o “tara a petrolului” (Kuweit-ul). Era aliatul SUA in timpul razboiului impotriva Iranului sau cand folosea armele chimice in actiunile de reprimare a poporului martir Kurd. Ben Laden beneficia, la randul sau, de armament si consilieri americani pe cand combatea pe sovietici in Afganistan. Cine au fost profesorii lui Ben Laden la scoala mondiala a terorismului? Aceiasi care au semanat teroarea in Indonezia, in Cipru, in Iran, in Africa de Sud sau in Bangladesh in America Latina. Aceiasi complici la asasinarea lui Salvador Allende, in Chile, aceiasi care au ucis 200.000 de indieni in Guatemala, aceiasi care au omorat si omoara sute si mii de irakieni, aceiasi care au declansat razboiul ucigator din Iugoslavia…” Si ne spune autorul mai departe: “Totul se incadreaza in logica violentei, a luptei permanente pentru dominatia celor puternici asupra celor mai slabi, in logica de a fura bogatiile acestei lumi spre a umple seifurile seniorilor ce detin puterea armelor si aurul lumii.”

“Astazi, ca si ieri, nicicand, razboaiele n-au fost si nu sunt “umanitare”, religioase, ideologice; ele sunt mereu “preistorice”. Orice alte explicatii nu sunt decat ipocrizie, praf in ochii celor mai saraci cu duhul…”

“Cand aud pe unii oameni, ce se vor cumsecade, justificand razboiul din Afganistan ca fiind un “razboi impotriva terorismului” raman interzis fata de atata naivitate, cum sa combati terorismul prin alt terorism care provoaca mai multe victim?… Sa nu ne lasam inselati. Pentru a combate terorismul, fie el de stat sau privat, pentru a combate razboiul, nu cunoastem decat o singura cale, o singura strategie realista: sa luptam impotriva mizeriei, impotriva foametei, sa obligam statele sa realizeze o solidaritate cu toate popoarele lumii. Pamantul are suficiente rezerve pentru a hrani, ingriji, educa pe toti oamenii, barbati, femei si copii, cu singura conditie: sa se puna capat acestui scandal, la scara mondiala, care permite unei infime minoritati sa acapareze cvasitotalitatea bogatiilor acestui pamant infometand si aducand la o stare de sclavie economica si civica milioane de oameni.”

“Fascismul si terorismul se hranesc din starea de mizerie si sclavie a omenirii. Terorismul unor minoritati nu este altceva decat consecinta terorismelor economice si militare ale statelor bogate si ale puterilor financiare internationale. “Razboaiele saracilor” sunt o replica disperata la razboaiele inhumane ale celor bogati care ucid prin armele lor economice, financiare si prin operatii militare”.

“Acestor logici ucigatoare de violenta si ura sa le opunem vointa popoarelor ce aspira la o pace trainica, sa le opunem o politica de solidaritate si fraternitate fara frontiere, fara discriminari”.

Tribuna Antifascista

Teama de a-ti spune numele

Cand un om isi ascunde numele inseamna ca se teme de ceva.Cand un om, care a trecut prin spaimele pogromului de la Bucuresti ori a celui de la Iasi, ori a trait sub teroarea „ordinii legionare”, iti relateaza cu vocea tremurand de emotia retrairii acelor momente, despre toate acestea iar la urma te roaga sa nu-i divulgi numele ori sa-l pomenesti doar cu initiale, te gandesti fireste: „De cine se mai teme el?”Au trecut 65 de ani, mai traiesc oare faptasii?Poate ca ar fi mai bine sa mai traiasca, sa stie ca nu au fost uitati.Problema este insa alta. „Ce tot se plang evreii?-spun unii, „Bine le- a facut”, spun altii.Nu sunt multi acestia, dar exista…

Cand vezi pe stalpi afise cu „Noua Dreapta”, cu anunturi de comemorare a Capitanului, a lui Horia Sima, parca mai intelegi ceva.Reactia fireasca este revolta.Oameni goniti din scoli, unii dusi la „Casa Verde” in toamna anului 1940, batuti, oameni care s-au ascuns in pivniti (unii ajutati chiar de prietenii lor,romani),oameni urcati in „Trenul Mortii” ,oameni ramasi pe drumuri pentru ca le-a fost incendiata casa, confiscat micul magazin de maruntisuri cu care isi duceau traiul, acestea au fost victimele care chiar daca au scapat de la moarte, nu au scapat de spaima acelor zile.

Cei impuscati nu mai pot vorbi, altfel ar striga sa se auda pana in inaltul cerului.In Iasi,Falticeni,Dorohoi,Bucuresti, in Ardeal, in multe orase mai traiesc martorii care astazi au ajuns la o varsta la care ar trebui sa cunoasca linistea.Dar ei nu au aceasta liniste.

Vremurile sunt tulburi si acum, de parca nu au trecut sase decenii.Ma imbarbateaza cele spuse de Sarica Frances, o femeie de 87 de ani – „Cand mi-au spus sa parasesc scoala pentru ca sunt evreica, am raspuns: Tatal meu a murit ca soldat in primul razboi mondial, pentru reantregirea neamului.Am sa ma lupt cu voi, daca ma dati afara”.Iata ca avem si numele unui martor.Dar ceilalti? Cat timp o sa ne fie frica? Pericolul este cauza si efectul fricii.Cand unii cetateni se tem de trecut , toti cetatenii acestei tari sunt potentiale victime.In primul rand trebuie invinsa teama.

Boris Mehr – Tribuna Antifascista

Interviu cu Tinu Virgil, deportat in Transnistria, realizat in Sighisoara, 2002

“Noi aveam casa in comuna Bunesti, satul Roades. Ne-or distrus casa. Batranii or avut animale: cai, caruta, hamuri, vaca, porci, capre… Nemsii o facut perchezitie si-o gasit si ale doua pahare de aur ce-o avut batranu de la bunicii lui.. Atunci pe noi ne-o dus ca tata o fost pe front, in razboi si trebuia sad ea primaria, asa o fost ordin, trebuia sad ea la fiecare femeie care o avut barbat pe front, ajutor de la primarie. De la moara le da grau si 60 de lei de la primarie. Si la mama nu le-o dat. Si tata o venit de pe front si s-o dus la Bucuresti, la ministru. La Antonescu. Si i-o spus si i-o dat la primaru si la notariu trei luni da puscarie, da inchisoare, de ce nu le-o dat drepturile care o fost. Si atunci cand o venit ordinu asta sa duca pe evrei si pe romi, noi am fost primii care am fost arestati si dusi. Ne-o dus la Sighisoara si de acolo ne-o urcat in tren si in fiecare vagon erau jandarmi si nemti.

Tata era pavator care pava cu piatra si facea fantani. Noi aia am lucrat in Transnistria. Daca nu stia meseria asta, – o pavat la jandarmi, la Sfatu Popular si in lagar in curte – in curte o dat ordin sa ne impuste, sa ne omoare. Da asa c-o stiut tata, ne-o lasat sa lucram.

Acolo numai noi am fost din sat. Nu ne-au despartit de familie, da in lagar erau multi ca la puscarie. Dimineata si seara ne da niste zama si paine de ovaz. Comis de cai care e facut din ovaz si orz, care-l ingitai si te-pungea tepele alea, ca nu era cernuta.. Pe noi ne-a dus la moarte acolo. Cati n-o murit acolo de i-am ingropat noi?! De foame, de bataie si de paduchi… Din cauza aia am capatat tifos. Ii faceam groapa si-l aruncam in groapa.

Doara nu puteai sa fugi ca veneau nemtii. Ca pe unii ii punea si la lucru pe camp si veneau nemtii cu aparate si le faceau fotografie si dupa aia luau pistol si-i impuscau. Pai si pe noi, daca nu cunoastea tata sa faca fantani si pavaje, ne-mpusca.

Am fost pe malul Bugului, la Oceakov si Barbarova. Ne-a bagat in fantani la colhoz, da ne-a scos ca stia tata meseria asta. In ’44 ne-am intors din Transnistria. Erau romani care au fost pe front si aia ne-au adus indarat in Romania. C-au zis uite noi luptam pe front si familiile noastre le-aduce la disperare. La intoarcere am stat in spital la Iasi. Ca eram plini de paduchi si tifos. Si eu si fratele si mama si tata. Vreo doua trei saptamani am stat in spital. Cand ne-am intors, am stat la bunici, ca ne stricase casa. In Proastes, langa Saschiz.

Dupa aia cand s-a facut reforma agrara de-o dat pamant la oameni, am primit o casa saseasca in Roades. Prin ’45 cand le-o deportat pe sasi. Si am stat acolo pana m-am dus in armata. Cand am facut armata m-am casatorit si am venit in Sighisoara, aici prin ’51. Armata am facut-o la Targu Magurele, in Teleorman, perioada de recrut si dupa aia am facut la Bucuresti, la Comitetul Central. C-am fost in scoala militara si-am fost sergent major. Am fost sef de garda la Comitetul Central. De-acolo m-am mutat sef de echipa la canal, ca lucra detinutii pe Canal la Constanta. De-acolo m-am mutat la Iasi, Roman, bacau, Oradea, cluj. Trei ani de zile am stat in armata.

Membru de Partid n-am fost, atata am fosts ecretar UTC, acolo in armata. M-am intors in sat si din sat de-acolo am venit in oras. C-o facut CAP-urile de nu mai aveai sa rost la sat. Aici in oras era unu de la noi, dintr-o comuna vecina care era sef de cadre la Fabrica de caramida. Eram prieteni, m-o cunoscut si m-o primit. Si-am fost la Fabrica de Caramida, apoi la Faianta, apoi la 6 Martie. Dupa aia am facut infarct si n-am mai putut sa lucru ca nu mai aveam voie. Apoi din ’75 am lucrat in gospodariile de stat. Am fost casier de echipa. Duceam muncitori si-n Baragan… prin toate judetele, eram seful lor.

Cu mine era pretini, crede-ma, si ministrul Dinca. Ca venea in inspectie si vedea ca eu lucrez cu oameni, nu stau. Si ne pupa cand venea. Ca manca la noi la cantina. In Sighisoara am stat in trei locuri. Da a demolat si-o facut blocuri si ne-o dat altundeva casa.

Pe timpu comunistilor tinea mai mult la romi ca la oricine. Ca astia era saraci si Ceausescu nu tinea la bogati. Doar i-o desproprietarit p-aia”.

(Tinu Virgil, n. 24 febr 1929)

Holocaustul intre ieri si astazi

Raportandu-se la antisemitismul din Germania Nazista, Antonescu si Guvernul sau au institutionalizat persecutia si deportarea evreilor romani. Politica “curatirii tarii” i-a fortat pe mii de evrei sa se mute de la sat la oras, unde au trait in conditii de mizerie. In Iasi de exemplu, locuiau 51.000 de evrei in 1941. Orasul era o mixtura de culturi diferite, desi se confruntase la randul sau cu pogroame impotriva evreilor, organizate de catre studenti romani in 1899 si 1923. In 1941, a avut loc aici unul dintre cele mai sangeroase massacre orientate catre evrei, din cel de-al doilea Razboi Mondial.

Doar cu cateva saptamani inainte de atacul asupra Uniunii Sovietice unitati apartinand trupelor germane si romane au fost grupate in orasul de la granite. Articole anti-semite au aparut in presa iar oamenii politici acuzau locuitorii evrei de colaborare cu inamicul bolsevic din est. In data de 28 iunie, soldati, politisti si civili au atacat evrei in casele lor, i-au ucis pe strazi iar sute dintre acestia au fost retinuti la sectia principala de politie. Ziua urmatoare, au inceput uciderea lor sistematica folosind arme automate.

Mii de oameni au fost adunati in gara si inghesuiti in vagoane de vite umplute pana la refuz. Trenurile urmau rute ce durau mai multe zile, cei din vagoane murind de sete si din cauza caldurii. Au fost ucisi in jur de 14850 de oameni in asa numitele trenuri ale mortii si in urma pogromului de la Iasi, multi dintre ei fiind ingropati la Targu Frumos si Podu Iloalei in gropi comune.

Pogromul a fost bine planificat – casele crestine fiind marcate cu cruci (icoanele nu trebuiau sa fie atacate) cu zile inainte ca tineri evrei sa fie fortati sa sape gropi mari in cimitir – in vederea pregatirii societatii romane pentru practica unui brutal razboi etnic. Folosind stereotipuri vechi, generatoare de ura, legatura dintre inamicul intern si extern, evreii si bolsevicii, a fost realizata. Astfel, fascistii romani au reusit sa faca societatea sa accepte deportarea in masa a evreilor si romilor in Transnistria, actiune care, insemna exterminarea lor.

Dupa 1989, marea dificultate in ceea ce priveste scrierea istoriei Romaniei se refera la locul si rolul lui Ion Antonescu in aceasta istorie.

Unii doresc s ail vada ca fiind eroul unei mari natiuni romane pe cand altii pun intreaga responsabilitate pentru crimele din al doilea razboi mondial pe umerii sai. Niciodata o singura persoana nu poate stabili realitatea unei societati. Asa cum s-a aratat, sunt multi actori – in special “oameni normali” – care formeaza climatul in care ura si discriminarea brutala sunt acceptate.

E timpul sa realizam ca desi istoria ascunde aceste fapte, Romania a avut parte de Holocaust, ceea ce a fost bine ascuns chiar si de istorici. Abia dupa presiuni si dezbateri internationale, statul roman a acceptat in 2004 pentru prima data existenta Holocaustului in Romania. Acum avem un institute, o zi si un memorial referitor la acest capitol negru din istorie. Discutiile despre aceasta parte a istoriei nu sunt doar responsabilitatea reprezentantilor statului ci si ai societatii romane. Mergeti si intrebati-va bunicii sau vecinii in varsta pentru ca s-a intamplat si in familiile si in cartierele voastre.


Nationalismul este o boala infantila. Este pojarul umanitatii.

Albert Einstein

Legaturi


Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.