CE ESTE RELIGIA SI CARE SUNT CAUZELE EI

Religia este o forma a constiintei sociale, refletarea denaturata si fantastica in constiinta omului a fortelor naturale si sociale care il stapanesc – o reflectare prin care fortele pamantesti capata forma supranaturala. Deci religia porneste de la anumite conditii si fapte ale existentei reale a oamenilor. Insa acestea sunt denaturate, rastalmacite, prin inchipuiri, prin fictiuni, astfel incat se ajunge la o constructie rasturnata si falsa. ceea ce este natural si profund obiectiv este convertit supranatural, ceea ce reprezinta un efect este inteles ca o cauza si astfel raporturile de determinare sunt inversate (cum este cazul cu sufletul care dintr-un efect sau forma superioara a vietii este transformat in cauza primara a acesteia.) Unor fenomene accidentale sau obiecte neinsemnate li se atribuie prin inchipuire forte exceptionale etc.

Este greu, daca nu imposibil, sa se numere toate substantele minerale, plantele si mai ales animalele carora in timpuri stravechi, intr-o religie sau alta, li s-au atribuit puteri supranaturale, despre care se credea ca pot sa hotarasca destinele oamenilor. pentru ca punctul de pornire in orice religie este tot omul si conditiile vietii lui, exagerand nelimitat si chiar plasmuind dincolo de orice pretext real, oamenii s-au proiectat pe ei in obiecte reale sau in niste “fiinte” fantastice. “Fortele naturii – scrie Engels – constituie pentru omul primitiv ceva strain, misterios, superior lui. Pe o anumita treapta, prin care trec toate popoarele civilizate, el si le asimileaza personificandu-le. Aceasta tendinta de personificare a creat pretutindeni zei…” Daca vom cerceta mitologia persana, egipteana, greaca, romana, vom constata ca acestea prevad zeitati pentru fiecare din calitatile, conditiile si formele existentei si activitatii oamenilor. Astfel, sunt inchipuite spirite sau zei ai binelui si ai raului, ai dragostei si ai urii, ai frigului si ai caldurii, ai vanatorii si razboiului, ai fecunditatii agricole si ai vantului secetos, zei protectori ai turmelor de vite, zei ai mestesugarilor, ai navigatiei, comertului, artelor. fantezia nu numai ca personifica realitatile existentei sociale, dar proiecteaza in “ceruri” si intamplari sau moravuri omenesti. In raporturile dintre zei intervin intrigi, minciuna, tradare, conflicte sau acte de ajutorare, de dreptate si recompensa. odata cu centralizarea puterii politice si instaurarea monarhilor autocrati si “mitoogiile se restructureaza”, unul dintre zei preluand puterea asupra celorlalti, devenind dominus deus, Dumnezeu.

Religia se afirma tocmai prin credinta in existenta si activitatea unor astfel de forte sau fiinte supranaturale, credinta oarba, irationala, care nu se bazeaza pe nici o demonstratie prin logica sau experienta, dar care repudiaza orice argument contrariu. Teologii au denumit ansamblul de legende si dogme religioase cu titlul de “adevar sacru”. Acest “adevar sacru” se recomanda dupa insasi teologie cel putin prin doua trasaturi:

a)prin aceea ca nu ar fi putut sa fie descoperit de oameni, cunoscut de ei, ci numai de insasi divinitatile ce se releva pe sine;

b) ar fi inaccesibil controlul rational: cu cat este mai absurd cu atat este mai “adevarat”, -“verum est, quia absurdum est” – dupa formularea scriitorului crestin Tertulian.

De ce totusi, aceasta acceptare a indemonstrabilului si a absurdului.

Filozofia marxista arata ca religia, atat la originile ei, cat si in dezvoltarea ulterioara, a avut si are doua tipuri de cauze, izvoare, radacini: sociale si gnoseologice. Radacinile sociale ale religiei constau in gravele deficiente ale existentei omului in societate in neputinta acestuia de a-si asigura viata sub raportul necesitatilor ei fundamentale. Aici trebuie sa fie mentionate primitivismul mijloacelor de productie si dificultatea de a asigura, cu ajutorul lor, cele necesare traiului, neajutorarea omului in fata stihiilor naturii, cum sunt trasnetul, inundatia, inghetul, seceta, atacurile fiarelor salbatice, incapacitatea oamenilor de a-si ingriji propria sanatate si de a combate bolile si epidemiile, e a-si prelungi viata si multe altele care tin de nivelul scazut de dezvoltare tehnico-economica, ceea ce face ca oamenii sa fie in buna masura la dicretia fortelor naturii si sa se simta coplesiti si infricosati de aceasta. Tocmai de aceea ei amesteca practica materiala cu vrajitoria; acolo unde puterea lor efectiva inceteaza, apeleaza la presupusele forte supranaturale. Cu timpul insa, nu numai asuprirea exercitata de natura face loc practicilor religioase, dar si asuprirea politico-sociala. Este ceea ce intervine spre sfarsitul comunei primitive in procesul constituirii oranduirii sclavagiste. In aceasta privinta Engels scria:”dar alaturi de fortele naturii intra in curand in actiune fortele sociale, care la icneput le sunt oamenilor tot atat de straine si de inexplicabile, si-I domina in aparenta cu aceeasi necesitate naturala ca insasi fortele naturii. Figurile fantastice in care se reflectau la inceput numai fortele misterioase ale naturiic apata<<atribute sociela>> si devin reprezentante ale unor forte istorice”.

Biblia transfera in ordinea religioasa si sanctifica relatiile de tip sclavagist: Dumnezeu este stapanul suprem, iar credinciosii sunt robii sai carora li se cere sa se supuna, fara cricnire, la orice stapanire “pentru ca orice stapanire vine de la Dumnezeu”. Ingerii sunt conceputi ca niste jandarmi spirituali care se pedepsesc cu strasnicie orice supunere. Dupa cum arata clasicii marxismului, religia reprezinta cimentul ideologic al oranduirilor bazate pe relatii de exploatare si asuprire. Elaborate pe patentul robiei, normele religioase au putut sa fie, cu unele modificari, folosite in aceleasi scopuri si de catre exploatatorii feudali sau burghezi (capitalisti). Interesul de clasa pe care-l slujeste religia este evident. Amintim versurile poetului Mihai Eminescu:

“Religia – o fraza de dansi inventata,

ca cu a ei putere sa va aplece’n jug,

Caci de-ar lipsi din inimi speranta de rasplata,

Dupa ce-amar muncirati mizeri viata toata.

Ati mai purta osanda ca vita de la plug?”

In secolul al XVIII-lea J.J.Rouseau observa:crestinismul nu predica decat supunere si dependenta. Spiritul sau este prea favorabil tiraniei pentru ca tirania sa nu profite intotdeauna de el. Adevaratii crestini sunt facuti pentru a fi sclavi”. Despre serviciile aduse capitalismului de religie, deosebit de clar si semnificativ, spunea expertul financiar american Rodgers Robertson: “Valoarea depunerilor noastre depinde nu atat de solidaritatea bancilor cat de influenta bisericilor noastre. preotii prost platiti, si nu justitiarii, bancherii si agentii de bursa bine platiti sunt aici oamenii pe care ne sprijinim. Religia de stat este o cetate care apara capitalurile noastre si daca tinem seama de faptul ca numai 15% din populatie are cat de cat cele necesare si mai putin de 3% este destul de instarita si poate plati impozitul, importanta bisericii devine pentru noi si mai evidenta…Siguranta a tot ceea ce avem este datorita bisericii. In numele a tot ceea ce ne este scump, vom acorda mai multa grija, vreme si bani bisericii, pentru ca de aceasta depinde, in ultima instanta, pastrarea proprietatii noastre”. iata de ce Rockefellerii si alti magnati ai capitalului dau anul bisericii sume imense de bani! Iata care sunt adevaratele socoteli pe care si le fac capitalistii in legatura cu religia!

Istoria societatii confirma pe deplin adevarul cuvintelor lui lenin:”toate clasele asupritoare, fara exceptie, au nevoie pentru apararea dominatiei lor de doua functii sociale: de functia de calau si cea de popa. Calaul trebuie sa inabuse protestul si revolta celor asupriti. Popa are datoria de a consola pe cei asupriti…”. Inca din antichitate, cugetatorii progresisti au inteles ca religia este “opium pentru popor”. dezvoltand aceasta idee, marx arata ca:”mizeria religioasa este expresia mizeriei reale”; “suprimarea religiei, acestei fericiri iluzorii a poporului, este cerinta adevaratei lui fericiri”.

Astazi pe multi oameni de stiinta, ganditori, progresisti sau oameni rationali, ii mira faptul ca religia a putut aparea si a avut si inca are mai ale in partea de est a Europei o astfel de amploare. Daca insa vom apela la o istorie a culturii si a cunoasterii stiintifice, vom intelege mai bine cum, in situatiile sociale pe care le-am descris mai sus, religia a putut sa se dezvolte. terenul pe care ea a inflorit este cel al ignorantei. pana in urma cu vreo cinci secole nu se cunostea forma planetei noastre sau structura sistemului solar. Compozitia chimica a substantelor incepe sa fie deslusita abia in ultimele secole. Biologia devina stiinta veritabila numai din a doua jumatate a secolului al XIX- lea. Insasi structura fizica a materiei icnepe sa fie cunoscuta odata cu secolul al XX lea. Tot in acest secol se dezvolta stiinta despre creier si psihologia. Daca am admite ipoteza ca pana in epoca contemporana religia nu s-ar fi nascut si deci nua r fi inchegat o traditie, atunci ar trebui in acelasi timp sa consideram ca in plin secol XX, dezvoltarea religiei ca un fenomen de masa ar fi fost cu desavarsire imposibil. Ignoranta a fost aceea care a nascut “monstri” si nu numai ignoranta ca atare, ci si posibilitatile intelectuale foarte reduse si nesigure de care dipuneau oamenii trecutului indepartat. Ei incepusera sa rationeze, sa fie constienti de unele laturi ale realitatii, dar practica vietii lor ii confrunta cu niste probleme capitale care, la proportii de masa, intreceau cu mult capacitatile rezolutive ale ratiunii lor, ale puterii de intelegere si de cunoastere. Ei isi propuneau sa dezlege misterele universului, ale vietii, ale insusi spiritului cand nu numai instrumentele lor practice erau rudimentare, dar si instrumentele intelectului se caracterizau prin primitivitate. Stocul de cunostinte valide era extrem de sarac, iar o explicatie cat de cat corecta a fenomenelor puse in discutie necesita cunosterea stiintifica a tuturor laturilor naturii si vietii sociale in dezvoltarea lor dialectica. Si atunci, fortele rationale fiind vadit insuficiente, s-a recurs la irationalitate. Voulmul de cunostinte fiind extrem de sarac, intrecerea de a le extinde prin combinatii asupr aunor domenii de extrema complexitate a dus la falsificarile mistice.

Feuerbach arata ca religia s-a plamadit in perioade de copilarie mintala a omenirii”. Asa cum, in primul rand, familiarizati cu practica in care omul apare ca autor al lucrurilor, copiii uneori intreaba nu numai cine a facut casa sau automobilul, dar si cine a facut muntele, fulgerele si stelele, oamenii primitivi cautau un autor de tip uman, dar nesfarsit de puternic, la ceea ce tinea de o existenta obiectiva; ei subordonau unei vointe similare celei omenesti, dar exagerate pana la atotputernicia divina, ceea ce rezulta din necesitatea obiectiva, proprie naturii si societatii.

Vorbind despre radacinile gnoseologice ale religiei, trebuie sa mentionam in primul rand, inchipuirea sau fantezia, facultate specific umana, care permite un joc relativ liber al imaginilor si ideilor, si sub impulsul unor dorinte sau temeri, ajunge pana la plasmuiri foarte indepartate de realitate sau chiar contrarii ei. Desigur nu orice proces imaginativ este inutil sau daunator. creatia nu se poate dispensa de imaginatie pentru ca  in stiinta ipoteza ocupa un loc de cinste, iar in arta fantezia este mijlocul de constructie cel mai important. Imaginatia poate fi insa si parazitara si daunatoare atunci cand submineaza actiunea si in loc sa fecundeze cunoasterea adevarului se opune acestuia. Daca in locul unor explicatii privind formarea planetei noastre, aparitia primelor celule de substanta vie prin sinteza chimica, evolutia organismelor si aparitia omului ca fiinta rationala si formarea societatilor se promoveaza cu insistenta povestirea despre facerea lumii in decursul a sase zile, cu despartirea lumii de intuneric, a uscatului de ape, a constructiei vietuitoarelor, a plamadirii din lut a omului si a dotarii lui cu suflarea batranului Dumnezeu, atunci este evident ca inchipuirea te orienteaza intr-o dorectie principal contrarie celei in care exista sanse sa se descopere adevarul. Lenin denumeste imaginatia religioasa – “imaginatie bolnava” pentru ca izvorand din nevoia de a compensa ignoranta si neputinta, ajunge cu timpul sa se acentueze. Lasand povestiri, mituri, legende despre lumea nevazuta, ajunge sa le acrediteze pe acestea intr-atat, incat mitul refuza explicatia rationala chiar atunci cand aceasta devine posibila.

Pentru religiosi forma sferica a pamantului a aparut ca fiind absurda, pe baza unor argumente pe care azi nu le accepta nici copiii. Absurda li s-a parut si teoria lui pateur despre cauzele microbiene ale bolilor, in opozitie cu plasmuirea religioasa despre boli provocate de intrarea in corp a unor duhuri rele.

Inchipuirile religioase capata o mare forta prin intermediul autoritatilor sociale care, fiind interesate in propagarea lor, le intretin si le apara cu strasnicie si datorita unor cauze subiective legate idneosebi de sentimentul religios. Astfel este cazul mitului despre viata de apoi si existenta perpetua in paradis sau infern. Clasele conducatoare aveau si au tot interesul sa ameninte cu infernul si sa promita paradisul pentru a-si asigura supunerea, acceptarea muncii ca mijloc de salvare. credinciosii insisi, deprinsi sa se teama de mai rau si sa spere la mai bine, se ataseaza de mitul respectiv. Ei nu pot sa se impace cu ideea ca vor muri intru totul. Sunt dispusi sa creada ca neacceptarea va fi urmata de dreptate, ca pentru suferinte vor capata o rasplata, ca vor dainui in veci asa cum dainuie cerul si pamantul. Speranta de bine devine mai puternica decat faptele si argumentele rationale, iar autoritatile bisericesti indeamna mereu: “CREDE SI NU CERCETA!”

Cercetarea faptelor in legatura indisolubila cu rationamentul logic nu poate decat sa infirme credintele religioase. Omul a ajuns prin abstractizare la ideea infinitului. dar aceasta idee impresionanta nu a putut, de la inceput, sa fie controlata si considerata in unitate cu perpetua transformare a lumii, in care mereu se naste, traieste si moare ceva, individul uman nefiind decat o veriga in lantul infinitului spatiului temporal, Lenin arata ca orice idee abstracta reprezentand o simplificare sau o mortificare ascunde in sine pericolul idealismului, intrucat in gandire miscarea poate capata o existenta separata de realitate.Desi este mod de existenta a materiei, in religie miscarea este considerata ca exista si fara materie, sufletul si fara corp etc. Numai materialismul dialectic reuseste sa depaseasca aceste contradictii inerente cunoasterii, oferind o viziune integrativa asupra lumii exclusiv materiale si in continua dezvoltare. Cunoasterea nu reuseste decat sa se apropie prin succesive si nesfarsite aproximari de obiect. practica este singura de natura sa confirme gradele de obiectivitate a cunostintelor noastre. Nimic nu ramane insa absolut in cunoastere, pentru ca orice adevar este partial si urmeaza sa fie depasit in procesul vesnicei apropieri a gandirii de obiectul sau. Aceste teze ale gnoseologiei marxiste au dobandit o viguroasa confirmare in istoria dezvoltarii stiintei. Mecanica newtoniana a reprezentat un urias salt in cunoasterea lumii, dar aceasta mecanica a fost depasita de cea relativista elaborata de Einstein – aparand ca un caz particular al acesteia din urma.

Prof. dr. Paul Popescu – Neveanu

Anunțuri

Nationalismul este o boala infantila. Este pojarul umanitatii.

Albert Einstein

Legaturi


%d blogeri au apreciat asta: