A CONTRIBUIT VREODATA RELIGIA LA PROGRES?

Asertiunile despre caracterul regresiv al ideologiei si psihologiei religioase, despre religie ca forta vrajmasa progresului social si uman sunt, in epoca moderna, din ce in ce mai categorice si multilateral demonstrate. In zilele noastre, religia este nu doar un fenomen anacronic, dar si unul extrem de daunator pentru realizarea obiectivelor de civilizatie si fericire a oamenilor.

Asupra acestui fapt vom mai reveni. staruie totusi intrebarea daca in trecutul istoric, mai mult sau mai putin indepartat, fenomenul religios a sprijinit intr-un fel sau altul dezvoltarea societatii si progresul personalitatii umane. Aceasta tema, care, subliniem inca o data, se refera exclusiv la perioade situate la distante milenare de epoca noastre, este inca in controversa. De pe pozitiile culturii contemporane nu putem decat sa afirmam ca mitologia si religia au constituit un fals in domeniul cunoasterii si o inselaciune cu efecte narcotice in ordinea intereselor de viata ale maselor. Ca religia, ca parte a ideologiei dominante, a introdus in patrimoniul ei si fapte ale cunoasterii empirice, reguli de igiena, norme practice de convietuire sociala, aceasta este o alta problema. Este clar ca recomndarile impotriva omuciderii si pentru moderatie in satisfacerea nevoilor de viata nu sunt de esenta religioasa. S-au descoperit populatii primitive, de exemplu, tasmanienii, care au formulat si respecta cu strictete o serie de norme firesti ale convietuirii sociale, fara sa aiba nici un fel de credinta religioasa. Sunt, de asemenea,”mari religii” care de fapt nu sunt religii, pentru ca in perioada lor primara, erau straine de orice credinta in supranatural, reprezentandu-I doar generalizari filozofice si etice, cum este de pilda confucianismul. De aceea nu vom discuta rosturile, uneori pozitive, ale acelor invataminte izvorate din experienta, ratiune practica si meditatie, care desi asimilate de religie au un sens diferit de al acestora. Problema este de a rapsunde la intrebarea daca superstitia, credinta in zei, spirite, bune si rele ele au slujit candva progresul.

Engels formuleaza opinia ca, la inceput, adica in urma cu cateva zeci de mii de ani, in adancurile comunei primitive, pentru homo sapiens, plasmuirile si practicicle religioase au reprezentat un pas catre abstractie, o tentativa de a depasi cercul ingust al relatiilor spatiale si temporale immediate. Este posibil ca prin mitologie omul pesterilor sa fi evadat mai usor din campul realitatii concrete, el nefiind in acea perioada capabil de generalizari teoretice riguros controlate. Unii autori sunt inclinati sa admita ca prin credinte superstitioase candva s-a luptat cu oarecare succes pentru reprimarea si stapanirea instinctelor animalice si instaurare aunor norme de convietuire comunitara. Promovarea relatiilor oranduirii sclavagiste cu ajutorul religiilor doctrinare puse insa pe istoric in fata unei situatii ambigue in ceea ce priveste rolul acestora din urma. Sub aspect economic, eclavagismul este o forma avansata fata de comuna primitiva. Totusi, rolul religiei in acreditarea unor relatii de brutala nedreptate nu poate fi nicicum apreciat altfel, decat ca fiind antiuman si reactionar.

Tragedia sclavagismului si a celorlalte oranduiri nedrepte se insereaza desigur intr-o logica a dezvoltarii istorice, dar nu scuteste de culpabilitate fatarnica si malefica ideologie religioasa. Este adevarat ca sclavii si toti cei stapaniti au incercat sa-si construiasca o religie a lor, sa talmaceasca dogmele in interesul lor de viata si sa le adauge cu intelepciune. Aceste momente nu le-au putut insa sluji istoric.

Religia crestina, sustinand inegalitatea sociala, afirma ca oamenii ar fi in schimb egali fata de Dumnezeu. De aceea, ei trebuie sa se iubeasca si sa nu incerce sa-si faca dreptate singuri. In Noul Testament se prevad unele conditii si rezerve care practic dau un anumit curs iubirii de aproape. Oamenilor saraci, religia nu le permite decat sa sufere resemnati impreuna, deci le interzice sa lupte pentru o viata mai buna. Ei trebuie conform religiei crestine, sa intoarca, atuncic and primesc o palma celalalt obraz pentru a primi inca una.. “Iubiti pe stapanii vostrii, scrie Noul testament. Aceeasi carte “sfanta”, opera colectiva a adeptilor crestinismului si a primilor preoti crestini, confectionata pe baza unor legende orientale de larga circulatie, a principiilor stoicismului grec si invataturii lui seneca, din care se plagiaza grosolan, cere: “robilor, supuneti-va stapanilor vostri cu frica si tremur… ca si lui Cristos”. Si pentru a inlatura orice dubiu in aceatsa privinta, se arata ca trebuie sa te supui “nu numai stapanilor buni, dar si celor aspri” (prima Epistola a lui Petru,11. 18). In alt loc se fac precizari si mai clare: “Iubiti pe dusmanii vostri, si binecuvantati pe cei care va blesteama, faceti bine celor care va urasc si rugati-va pentru cei care va supara si va prigonesc”(Matei V. 5).

In religie neadevarul se coreleaza cu nedreptatea. Asa cum traditiile bisericesti s-au opus cu indarjire la promovarea cunoasterii stiintifice si a culturii umaniste, tot asa s-au opus tuturor miscarilor sociale progresiste din ultimul mileniu.Aceasta opozitie care a insemnat si inseamna o frana nespus de daunatoare in calea progresului social, nu a fost nici episodica, nici intamplatoare. Ea rezulta din insesi esenta ideologiei religioase. Chiar clericalii care au vederi mai avansate au fost socotiti eretici. Masele populare au simtit ca pentru a rasturna situatiile sociale trebuiau sa loveasca in dogmatica si intoleranta bisericii. Aceste mase, nu au reusit insa intotdeauna, sa se elibereze din mrejele invataturii religioase. Pentru promovarea intereselor lor au trebuit insa sa relativizeze religia, sa ceara interpretarea libera a textelor biblice, sa scoata in evidenta acele pasaje unde se predica nu abandonul in fata dusmanilor si a raului, ci dreptul la ura si razbunare. Lucru care se intampla si in zilele noastre. In acest fel predica un astfel de rasculat plebeu, cum era Thomas Muntzer. Protestantismul, in toate formele lui, ca si constituirea isntitutiilor religioase nationale, exprima tocmai aceasta tendinta de descatusare de absolutismul feudal, promovat de biserica traditionala. Este adevarat ca militantii protestantismului cum au fost calvin sau Luther, s-au orientat tot mai mult impotriva clericalismului decat impotriva ideologiei religioase si, pana la urma, asa cum arata Marx, incercand sa modernizeze religia, au cautat sa o si consolideze, apeland la convingere.

Revolutia burgheza a fost nevoita sa loveasca violent in conceptiile religioase, sprijinindu-se pe orientari materialiste. D’ Holbach se intreba daca nu se descompune societatea moderna si decade in salbaticie, daca fiecare om ar fi asa de nebun, incat sa doreasca sa fie sfant. Ingersol, un cugetator american, declara lapidar ca cel care crede in lumea de apoi este daunator pentru lumea reala. Drepturile la viata ale omului nu puteau sa fie salvgardate decat in conditiile in care dependenta oarba a omului in Dumnezeu este abolita. Folozoful german feuerbach scrie: “Morala si religia, credinta si dragostea sunt diametral opuse. Cine-l iubeste pe Dumnezeu nu-l mai poate iubi pe om, el a pierduta intelegerea omenescului; dar si invers: cine-l iubeste pe om, si-l iubeste intr-adevar din toata inima, nu-l poate iubi pe Dumnezeu, nu mai poate lasa sangele omenesc fierbinte sa se evapore zadarnic in spatiul gol al unei infinite imaterialitati si irealitati”.

Epoca moderna si contemporana releva o situatie cu caracter de lege: Toate progresele sociale se realizeaza impotriva si in dauna religiei,in timp ce momentele conservatoare, reactionare, contrarevolutionare, produc activizarea ei. Asa cum s-a intamplat in scoietatea burgheza: expansiune ateista in momente de progres, pentru ca apoi, in vederea consolidarii puterii noii clase exploatatoare, In dauna maselor populare, sa se apeleze din nou la religie, declarandu-se cinic ca daca Dumnezeu nu exista, el ar trebui sa fie inventat. Slujind cu mijloacele ei traditionale, privind supunerea fata de stapanire, umilinta si dispretul fata de cele lumesti, oranduirea capitalista, bisericile crestine au incercat, dupa cum incearca si astazi, sa-si dezvolte doctine sociale.

Unor astfel de tentative la timpul sa Merx le-a dat o replica distrugatoare:

Principiile sociale ale crestinismului au avut timp sa se dezvolte 1 800 de ani si nu  mai au nevoie sa fie dezvoltate de acum incolo…

Principiile sociale ale crestinismului predica necesitatea existenta unei clase dominante si a unei clase oprimate, exprimandu-si, in ceea ce o priveste pe aceasta din urma, numai dorinta pioasa ca cea dintai sa fie cat mai milostiva fata de ea.

Principiile sociale ale crestinismului transpun in cer compensatia fagaduita de consilierii consistoriali a acelora care au de suferit din cauza marsaviilor, justificand prin aceasta continuarea acestor marsavii pe pamant.

Principiile sociale ale crestinismului considera ca toate marsaviile asupritorilor fata de asupriti sunt pedeapsa dreapta pentru pacatul originar si pentru alte pacate, sau incercari trimise de Dumnezeu in nesfarsita lui intelepciune celor mantuiti.

Principiile sociale ale crestinismului predica lasitatea, dispretul de sine, injosirea, supunerea, umilinta, pe scurt toate insusirile drojdiei societatii, iar proletariatul, care nu accepta sa se lase tratat ca drojdie a societatii, are mai multa nevoie de curajul, de demnitatea, de mandria sa si de spiritul sau de independenta, decat de painea sa.

Principiile sociale ale crestinismului sunt fatarnice, iar proletariatul este revolutionar”.(pentru mai multe vezi la sectiunea “Documentare/carte” filmuletul “Romania si religia”)

Epoca moderna si contemporana au isnemnat pentru religie un continuu regres in lume. Autoritatea bisericilor de diverse feluri a scazut considerabil. De unde in perioada medievala statele apelau la consacrari religioase, regii reclamandu-si puterea “de la Dumnezeu”, in timpurile moderne statul respinge amestecul bisericii in treburile sale si militeaza pentru separarea bisericii de stat, pentru neamestecul bisericii in treburile invatamantului, educatiei si culturii. Beneficiind de libertate in problemele credintei si culturii, oamenii civilizatiei moderne se emancipeaza de sub controlul institutiilor bisericesti, degajarea de canoanele religioase reprezentand o cauza umanitara pentru care s-au luptat si se mai lupta inca in astfel de tari si continente. In tarile capitaliste, clasele stapanitoare sustin religia din propriul lor interes, dar nu fara fatarnicia pe care un Bernard Shaw sau Glasworthy au demascat-o. ideologia religioasa este insa confruntata cu situatii sociale si culturale, fata de care, de regula, apare ca fiind primitiva, depasita, reactionara, anacronica. In perioada postbelica, in toata lumea, dar in mod deosebit in Europa si America de Nord, s-a inregistrat o brusca si importanta scadere a influentei religiei asupra maselor. Este consecinta revolutiei tehnico-stiintifice, dar si a constientizarii contradictiei dintre conceptiile religioase si problemele de viata ale oamenilor muncii. Chiar un teolog, comentand evaziunea de masa de sub tutela religiei, este nevoit sa constate ca nu aomenii l-au parasit pe Dumnezeu, ci Dumnezeu (citeste ideea de Dumnezeu) i-a parasit pe oaeni, intrucat nu le mai poate fi de nici un folos in imprejurarile actuale ale vietii lor.

Fenomenuld esprinderiid e religie poarta numele de secularizare, iar trasatura sa distinctiva este laicizarea. Oamenii trec sub imperiul unei culturi nereligioase si, fie ca sunt atei, sau doar indiferenti fata de religie, prefera sa traiasca in realitatea prezenta, iar nu in trecut. Statisticile sociologice arata ca in SUA circa 50% iar in Europa circa 70% din populatie se situeaza in afara influentelor religiei. Si procesul laicizarii continua. In Franta s-a constatat ca numarul celor care frecventeaza biserica scade annual cu 5%; in SUA, annual circa 2000 de pastori abandoneaza serviciul clerical si trec la ocupatii laice; uniidin ei declara ca vor sa faca ceva pozitiv pentru oameni, dar cei mai multi marturisesc ca practica clericala este penibila si anacronica. Vaticanul si alte organizatii bisericesti isi manifesta ingrijorarea si disperarea; publicatiile s-au inmultit extraordinar de mult, prin acestea incercandu-se atragerea oamenilor din toate domeniile, in aceste publicatii teologice se vede articolele de panica si disperare. Una din contramasurile adoptate este aceea a “modernizarii” doctrinelor religioase si indeosebi a cultului. Se procedeaza la concesii, admitandu-se idei pe care nu de mult biserica le combatea, se renunta la os erie de traditionale exigente fata de credinciosi, se apeleaza la resursele muzicii, artei ultramoderne pentru vivificarea ceremonialului bisericesc etc. In esenta, religia ramane pe aceeasi pozitie; miscarea ecumenica propune o serie de revizuiri (condamnarea inchizitiei, de pilda) si de ajustari, cautand sa uneasca fortele”pentru a salva credinta”. Criza in care se afla religiile nu dovedeste decat apropierea sfarsitului lor istoric. Moderna nu poate fi decat iesirea religiilor de pe scena vietii sociale.

Acum ateii nu mai sunt anatemizati. Dimpotriva, se incearca un dialog intre teologi si atei pentru rezolvarea, cu forte unite, a problemelor omului. Teologii par a spune ca si ei sunt in curs sa se inscrie in actualitate si au altceva de facut decat “pregatirea pentru viata de apoi.”In general trebuie sa se faca od eosebire intre atitudinile unor clericali sau credinciosi care nu pot sa ignore lumea inc are se afla si continutul ideologiei religioase. De pilda, conform acestei ideologii, conditia principala a moralei este credinta in Dumnezeu. Plasandu-se insa pe pozitii realiste, unii comentatori teologi trec peste aceasta teza si recunosc ca, dupa cum printre credinciosi sunt oameni de o crasa “imoralitate”, printre atei sint oameni de cea mai inalta tinuta “morala” si umanista. Este asa dar S Mareshal pare sa aiba si mai mare dreptate cand afirma: “morala incepe acolo unde se termina religia”. In acelasi fel se pune astazi si problema relatiei dintre religie si progres. Civilizatia contemporana nu suporta religia, ea apare ca un ingredient si ca o piedica. Progresul se afla undeva dincolo de religie si se realizeaza impotriva ac,esteia.

 

 

Anunțuri

Nationalismul este o boala infantila. Este pojarul umanitatii.

Albert Einstein

Legaturi


%d blogeri au apreciat asta: