8 MARTIE – ZIUA INTERNATIONALA A FEMEII

Origini si istorie

In Originea familiei a proprietatii private si a statului (1887), Englels a denuntat déjà oprimarea femeii afirmand ca odata cu sfarsitul societatilor matriarhale si aparitia societatii patriarhale, femeia a devenit “proletarul barbatului”. In 1891 Auguste Bebel in opera sa “Femeia si socialismul” a continuat opera lu Engels intr-un studiu profund istoric al conditiei feminine.

Fondatorul principal al miscarii femeilor din clasa muncitoare a fost socialista germana Clara Zetkin (1857 – 1933). Ea a editat din 1891 un ziar pentru femeile muncitoare care se numea “Die Gleicheit (Egalitatea). La Congresul Partidului Social Democrat SPD, in 1896, Zetkin a militat pentru includerea femeilor in lupta politica a clasei muncitoare, la vremea respectiva in multe tari femeile nu aveau dreptul sa se inscrie in partidele politice . Urmandu-l pe Frederick Engels,  ea a sustinut ca radacina opresiunii femeilor se afla in interiorul familiei – ca exista o legatura indisolubila intre pozitia sociala a femeilor si proprietatea privata asupra mijloacelor de productie. Fara o revolutie socialista, eliberarea femeilor nu putea avea loc si de asemenea fara implicarea femeilor in lupta de clasa, revolutia socialista este imposibila.

Acesta a fost un argument dur, deoarece multi barbati se tem ca femeile le-ar lua locurile de munca si le-ar submina salariile. Zetkin a contrazis: “Cu cat munca femeilor isi exercita influenta in detrimentul standardelor de viata a barbatilor, cu atat devine mai urgent necesitatea de a le include in lupta economica”.Salariile femeilor trebuie ridicate la acelasi nivel cu ale barbatului.

Urmatorul pas al lui Zetkin a fost sa castige lupta impotriva feministelor burgheze –majoritatea aparau ideea unei legi electorale limitate bazate pe votul cenzitar (puteau vota numai oamenii care detineau proprietati – terenuri, cladiri etc), excluzand astfel majoritatea femeilor din clasa muncitoare. Zetkin a atras atentia ca, chiar daca s-au unit cu feministele burgheze pentru a lupta pentru vot universal, salarii mai mari si munca decenta, femeile burgheze au demonstrat singure ca sunt ‘surori inamice”.

Clara Zetkin a dus lupta sa in Internationala a Doua (1889 – 1914). Chiar inainte de al saptelea congres, in Stuttgart in 1907, ea a organizat Prima Conferinta Internationala a Femeilor Socialiste. Au fost prezenti cincizeci si opt de delegati din 15 tari.Aceasta a stabilit obiectivul de coordonare a luptei pentru vot, construind organizatii socialiste de masa ale femeilor la scara mondiala, si coordonarea actiunilor printr-un birou international, condus de Zetkin.

Peste tot in lume, atat in Europa de Vest cat si in Statele Unite, femeile muncitoare incepeau sa se mobilizeze impotriva conditiilor de exploatare. Ele au cerut reducerea orelor de lucru, aceleasi salarii ca barbatii, abolirea muncii in randul copiilor si o imbunatatire a conditiilor de trai. Alaturi de cererile economice, ele au mai avut si cereri politice, cel mai important fiind dreptul femeilor de a vota. Dar abia in 1907 femeile muncitoare si socialiste s-au implicat serios in lupta impotriva capitalismului barbar din pragul Primului Razboi Mondial. Pe data de 17 august a aceluiasi an, Clara Zetkin a anuntat prima conferinta a Internationalei Femeilor Socialiste in Stuttgart. 58 de delegati din toata Europa si Statele Unite au participat si au adoptat o rezolutie cu privire la dreptul femeilor de a vota. Aceasta rezolutie urma sa fie votata de congresul de la Stuttgart care urma sa aiba loc dupa aceasta conferinta.Cand salariul unei femei era jumatate din cel al unui barbat care facea aceeasi munca, existau multe organizatii de femei si majoritatea erau implicate in toate luptele muncitorilor de la sfarsitul secolului.

Aceasta zi a fost pe rand vazuta ca un moment de afirmare a drepturilor politice si sociale ale femeilor, pentru a recapitula progresul facut de femei, sau ca o zi de sarbatoare. Pastrand legatura cu traditiile radicale de la inceput, Lena Lewis, o socialista din Statele Unite, a declarat in 1910 ca nu este un moment pentru a sarbatori , ci, mai degraba o zi pentru anticiparea viitoarelor lupte ce vor avea loc cand “intr-un final va trebui sa starpim pentru totdeauna vestigiile egoismului masculin si dorinta sa de domina femeile”. In anii precedentii lui 1910, de la inceputul secolului 20, femeile din tarile in proces de industrializare incepeau sa munceasca primind un salariu. Slujbele lor erau segregate pe criteriul sexului, majoritatea fiind in domeniul textil si servicii domestice, in care conditiile erau aspre si salariile sub limita supravietuirii. Sindicatele, incepeau sa se dezvolte, si au izbucnit dispute, inclusiv intre sectiile unde lucrau femei care nu erau membre ale sindicatelor.

Istoria Zilei Internationale a Femeilor incepe in anul 1910 pe plan mondial. Dar femeile socialiste din Statele Unite, au organizat pentru prima data ziua Femeii in 1908, si au fost o inspiratie pentru evenimentul international. De la sfarsitul secolului 19, “problematica femeii” era strans legata de lupta clasei muncitoare pentru emanciparea intregii umanitati. Conditiile de saracie si exploatare indurate de femeile muncitoare le-au impus in mod inevitabil in valtoarea luptei proletare de la inceputul secolului 19.

In 1908, in ultima duminica a lunii februarie, femeile socialiste din Statele Unite au initiat prima Zi Internationala a Femeii . Au avut loc mari demonstratii, cerandu-se dreptul la vot si drepturi politice si economice pentru femei. Anul urmator, 2.000 de persoane au participat la un miting de Ziua Internationala a Femeii in Manhattan, in timp ce 30.000 de femei muncitoare la o fabrica de textile se aflau intr-o greva de 13 saptamani cerand salarii si conditii mai bune de lucru.

In anul 1909, muncitoarele de la textile au facut o greva generala. 20 – 30,000 de muncitoare care faceau camasi au protestat timp de 13 saptamani, indurand o iarna geroasa, pentru salarii mai mari si conditii de lucru mai bune. Sindicatul Femeilor a asigurat fonduri pentru a se plati cautiunile celor arestate si pentru a continua greva.

In 1910, Ziua Femeii a fost revendicata de socialiste si feministe din toata tara. Clara Zetkin Impreuna delegatii au participat la a doua Conferinta Internationala a Femeilor Socialiste din Copenhaga cu intentia de a propune ca Ziua Femeii ca devina un eveniment international. Inspirata de actiunile muncitoarelor din Statele Unite si ale camaradelor lor socialiste, Clara Zetkin a inaintat o propunere la conferinta femeilor socialiste, de a se crea o zi in fiecare an, in care femeile din toata lumea sa isi ceara drepturile. Conferinta, din care faceau parte peste 100 de femei din 17 tari, reprezentand sindicate, partide socialiste, si primele 3 femei alese in parlamentul finlandez, a aprobat propunerea lui Zetkin in unanimitate, iar rezultatul a fost Ziua Internationala a Femeii.

In 1911 a Ziua International a Femeii a fost pentru prima data celebrata in afara americii. Mai mult de 1.000.000 de femei si barbati au participat la mitinguri in Austria, Danemarca, Germania si Suedia sub sloganul: “Votul pentru femei va uni fortele noastre in lupta pentru socialism”. Succesul zile international a femeii a depasit toate asteptarile. Reuniunile erau organizate peste tot in micile orase chiar si in salile de la sate devenind neincapatoare. In 1913, Ziua Internaţională a Femeii a fost mutate in ziua de 8 martie aceasta zi ramanand de atunci o data globala pentru Ziua international a Femeii . In anul 1975, anul international al femeii, Ziua international a Femeii a fost recunoscuta official de catre Natiunile Unite

Cateva zile mai tarziu, de 25 martie, mai mult de 140 de femei au murit intr-un incendiu la fabrica de textile Triangle din New York, din cauza lipsei masurilor de siguranta. Aceasta tragedie a alimentat revolta femeilor impotriva conditiilor grele si impotriva negarii unei voci care sa le reprezinte in parlament. In 1913, in toata lumea, femeile isi cereau dreptul al vot. In Marea Britanie, “suffragettele” burgheze adoptau o pozitie mai radicala. Dar in Rusia Tarista lupta femeilor a avut un adevarat impact asupra miscarii revolutionare a intregii clase muncitoare. Intre 1912-1914, muncitoarele din Rusia au organizat intalniri clandestine si si-au declarat opozitia fata de macelul imperialist. Dupa izbucnirea razboiului, femeile din toata Europa li s-au alaturat. Revolutionara si feminista de orgine rusa, Alexandra Kollontai, alfata in Germania la acea vreme, le-a ajutat sa organizeze ziua femeilor, si a scris ca :

“aceasta a depasit orice asteptare. Germania si Austria….o mare vibranta de femei. Intalniri s-au organizat peste tot…in micile orase si chiar in sate, salile erau atat de pline ca au trebuit sa ii roage pe barbati sa le cedeze locul lor femeilor.

De data asta, barbatii au stat acasa cu copiii ,iar sotiile, casnicele captive, au participat la intruniri. In timpul celei mai mari demonstratii, la care au participat 30 000 de persoane, politia a decis sa inlature pancartele demonstrantilor: muncitoarele au luat atitudine. In busculada ce a urmat, s-a evitat varsarea de sange numai cu ajutorul deputatilor sociaslisti din parlament.”

In 1915, ofensiva deschisa de armata franceza pe front a cauzat un teribil macel: 350,000 de soldati au fost ucisi in transee. Acasa, femeile se loveau de cresterea exploatarii, pe umerii lor apasand mersul economiei. Au inceput sa apara reactii puternice impotriva razboiului si femeile au fost primele care s-au mobilizat.

In Germania, Clara Zetkin, Rosa Luxemburg si Karl Liebknecht au facut parte dintr-un mic grup, care s-a remarcat in mod public impotriva razboiului, denuntand tradarea liderilor SPD.Revolutionarii rusi, Alexandra Kollontai, Nadezhda Krupskaya si Inessa Armand au fost de asemenea adversari puternici ai razboiului. Chiar inainte de razboi ei au lansat un ziar special, Rabotnitsa, femeia muncitoare.

Ca secretar al Biroului International al femeilor Socialiste, a convocat o conferinta in Bern, la sfarsitul lunii martie 1915. La aceasta conferinta au participat femei din Polonia, Marea Britanie, Germania, Franta, Italia, Elvetia si Rusia. Aceasta conferinta a fost prima care a readus in atentie     internationalismul si lupta impotriva razboiului. Aceasta a emis un apel care a hotarat:

“Oamenii muncii din toate tarile sunt frati. Numai cu unirea hotarata a oamenilor se va pune capat macelului. Socialismul este viitorul si pacea omenirii. Jos capitalismul, jos razboiul, inainte spre socialism.”

Pe 8 martie 1815, Alexandra Kollontai a organizat o demosntratie a femeilor impotriva razboiului din Christiana, langa Oslo. Clara Zetkin a chemat femeile la o noua conferinta a Internationalei Femeilor. Aceasta a fost preludiul Conferintei de la Zimmerwald care i-a regrupat pe toti cei care se opuneau razboiului. Pe 15 aprilie 1915, 1.136 de femei din 12 tari diferite s-au intalnit la La Haye. In Rusia, muncitoarele au fost cele care au condus marsul triumfator al proletariatului catre revolutie. Pe 8 martie, muncitoarele din fabricile de textile din Petrograd au facut greva spontana si au iesit pe strazi. Ele cereau “paine si pace”. Ele cereau ca sotii si fiii lor sa fie adusi acasa de pe front. Sloganul “paine si pace” care a fost scanteia Revolutiei din Rusia a fost initiat de muncitoarele din Petrograd, si i-a determinat pe muncitorii de la fabricile Putilov, si intreaga clasa muncitoare sa se alature miscarii. Fara indoiala, cea mai memorabila zi a femeii a fost tinuta in Petrograd in martie 1917. Desi muncitoarele din fabricile de textile au fost indemnate de comunisti sa nu faca greva de 8 martie,

“cand muncitorii de la fabrica de armament Putilov au fost incuiati pe afara in 7 martie, femeile din Petrograd au impanzit strazile. Sotiile, fiicele si mamele soldatilor, umilite si exploatate in trecut, au cerut sa se puna capat umilintei si au denuntat foametea si suferinta ultimilor 3 ani. Crescandu-le fortele si pasiunea in timp ce au ocupat orasul in urmatoarele zile in timpul unor revolte ale foametei, greve politice si demonstratii, aceste femei au dat startul revolutiei din 1917.”

In 1977, ONU a recunoscut oficial Ziua internationala a femeilor si a adoptat o rezolutie invitand fiecare tara sa sarbatoreasca ” drepturile femeilor si pacea internationala”.

In Romania, femeile au inceput sa serbeze Ziua Internationala a Femeii incepand cu anul 1945, dupa instalarea Guvernului Petru Groza, la 6 martie 1945. Peste 200.000 de femei manifestau pentru apărarea păcii, pentru apărarea Republicii, pentru dezvoltarea relaţiilor de prietenie cu popoarele vecine, pentru solidaritatea internaţională a femeilor şi pentru succesul Frontului Democrat Popular în alegeri. Constanţa Crăciun, Ana Pauker, Alexandra Sidorovici, Stella Moghioroş, Liuba Chişinevschi, Florina Mezincescu, Eugenia Rădăceanu, Ghisela Vass , Ecaterina Borilă erau femeile ce se remarcau de fiecare data si se implicau activ in organizarea si desfasurarea marsurilor, cat si a organizatiilor de femei muncitoare din Romania..
„Ziua Internaţională a Femeii ne-a găsit pe noi, femei din România, în plină activitate, muncind din greu, dar cu cântece pe buze, ca să înălţăm tot mai mândră ţara noastră, casa noastră, sub razele binefăcătoare ale Soarelui, izvor de viaţă şi lumină“ spunea Alexandra Sidorovici. „Sub semnul discriminării şi inechităţilor, femeia – şomer, femeia supusă discriminărilor, femeia – victimă a violenţei, femeia – înjosită, deznădăjduită: iată tot atâtea ipostaze ale realitătii din ţările capitaliste. La noi, apropierea zilei de 8 Martie prilejuieşte oamenilor muncii obţinerea de noi succese în producţie“. scria ziarul socialist “Scanteia” In urmatorii ani, dupa moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej si preluarea secretariatului general al Partidului Comunist Roman si conducerii Republicii Socialiste Romania de catre Nicolae Ceausescu, Ziua Internationala a Femeii, a fost denaturata. Ziua femeii a fost inlocuita cu ziua mamei, in scop propagandistic, legat de politicile nataliste fortate, prin care s-au incalcat unele drepturi si libertati ale femeii, precum libertatea de a decide asupra propriului corp, dreptul la avort si altele care faceau parte chiar din revendicarile ce stateau la baza Zilei Internationale a Femeii in toata lumea.

Dupa Lovitura de Stat din anul 1989, si preluarea puterii de catre capitalisti, unor sarbatori si zile de lupta pentru muncitori, precum 1 mai sau 8 martie, li s-au schimbat adevarata semnificatie, cu scopul de a uita originile si scopul lor, pentru a tine departe indivizii de lupta pentru drepturi si libertati. Astfel, ziua de 8 martie a ramas oficial ziua mamei, de cumparat cadouri sau alte obiecte valoroase care nu au nici o legatura cu adevarata semnificatie, iar ziua de 1 mai, zi de prost gust, de iesit la iarba verde sau alte activitati. Acestea au devenit sarbatori capitaliste de natura consumerista. Astfel orice zi sau sarbatoare cu o anumita semnificatie pentru lupta clasei muncitoare sau a egalitatii depline intre femei si barbati, a devenit o zi de cadouri de consum si de mari profituri pentru marii magnati ai lumii capitaliste.

In Romania, de curand Biserica crestin ortodoxa a inceput si ea incercarile de a falsifica aceasta zi si de a o trece in istoria lor, cu scopul de a tine femeile departe de lupta pentru drepturi si egalitate, lucruri incompatibile cu religia. Mai exact ei spun ca aceasta zi ar reprezenta ziua femeii crestine, nu o zi de lupta a femeilor care au luptat  zeci de ani impotriva ideilor si principiilor de exploatare, de incalcare a drepturilor si libertatilor ei, a inegalitatii dintre barbat si femeie, principii promovate si sustinute de biserica si crestinism. Astfel ziua femeii crestine reprezinta o nascocire, o incercare proasta de a denatura ceva maret, datorita caruia femeile din ziua de azi se bucura de unele drepturi si libertati cu care biserica si crestinii nu sunt de acord. Femeia crestina nu poate fi libera. O femeie crestina este o femeie supusa, sclava barbatului, care nu are dreptul sa se bucure de egalitate, libertate si drepturi, nu poate hotara asupra corpului ei. Astfel ziua de 8 martie, nu are nici o treaba cu religia, din contra ea este o zi de lupta a femeilor impotriva nedreptatilor sustinute atat de sistemul capitalist cat si mai ales de biserica, cretsinism preoti si tot ce tine de religie.


Ce s-a intamplat cu revolutionarii s-a intamplat si cu 1 Mai. Si acelasi lucru s-a intamplat si cu 8 martie(Ziua Internationala a Femeii).

Una dintre cele mai josnice arme ale clasei dominante, burghezia, este capacitatea acesteia de a deturna simboluri care au apartinut clasei muncitoare si a le intoarce impotriva acesteia. Asa s-a intamplat cu sindicatele, cu partidele muncitoresti, cu 1 mai si cu Ziua Internationala a Femeilor.

De la sfarsitul preistoriei, femeile au fost intotdeauna asuprite. Dar aceasta asuprire nu poate fi indepartata sub capitalism si fara lupta impotriva moralei crestine!


Nationalismul este o boala infantila. Este pojarul umanitatii.

Albert Einstein

Legaturi


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: