PENTRU DESPARTIREA IMEDIATA A STATULUI DE BISERICA!!

Coaliția de protest împotriva Legii parteneriatului stat culte

S-a constituit Coaliția împotriva Legii parteneriatului dintre stat și culte

În sedința din 7 şi 8 martie 2011 a Camerei Deputaților, cameră decizională, a fost aprobat Proiectul de Lege pentru stabilirea parteneriatului dintre stat şi biserică în domeniul asistenţei sociale (PL-x 630/2009). Acesta va fi trimis spre promulgare Preşedintelui României. Un grup de organizații au format o coaliție de protest împotriva adoptării acestei legi şi solicită retrimiterea la Parlament pentru re-examinare, respectiv pentru retragerea acesteia din circuitul legislativ. Motivele acestei solicitari sunt detaliate în petiţia publică sau în pagina Motivații.

Coaliția de organizații a anuntat luni, 14 martie, ȋntr-o conferință de presă organizarea unui miting de protest luni, 21 martie, la ora 11.00. În paralel cu organizarea mitingului, se va continua extinderea Coaliției precum și sesizarea organizațiilor internaţionale și europene.

Până în acest moment şi-au anunțat prezenţa ȋn coaliţie următoarele organizații:

Asociația Integration

Asociația Samusocial din România

ALIAT – Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor

Fundația Parada

Centrul de Relații Internaționale

Mișcarea Verzilor

Asociația Solidaritatea pentru Libertate de Conștiință

Asociația Umanistă Română

Asociația Sens Pozitiv

Asociația Secular Umanistă din România

Fundația Estuar

Liga Pro Europa

Lista organizațiilor şi a persoanelor care susțin acest protest este deschisă. Pentru a adrea la coaliție completați acest formular.

sursa: http://www.translucid.ro/?p=100

http://www.petitieonline.ro/petitie/proiectul_de_lege_pentru_stabilirea_parteneriatului_dintre_stat_si_biserica_in_domeniul_asistentei_sociale_trebuie_retras_-p19897064.html

Anunțuri

Nationalismul este o boala infantila. Este pojarul umanitatii.

Albert Einstein

Legaturi


%d blogeri au apreciat asta: