Ratiunile progresului si irationalitatea religiei

Aruncand o privire asupra acestei harti puteti descoperi si cauzele care duc la lipsa civilizatiei si progresului poporului roman

Aruncand o privire asupra acestei harti puteti descoperi si cauzele care duc la lipsa civilizatiei si progresului poporului roman

In tara noastra, in trecut, in procesul construirii socialismului, majoritatea oamenilor incepusera sa se elibereze din narcoticul religios, sa isi slabeasca dependenta fata de ideile si practicile religioase, intr-un cuvant poporul incepuse sa progreseze. Sub raportul cotei populatiei emancipate din morbul religios si al maririi starii de religiozitate la cei ce sunt inca legati de aceasta trista traditie, poporul roman se situeaza pe o pozitie foarte inapoiata, comparativa cu cea a tarilor cu un standard superior de civilizatie si cu mari traditii de cultura laica. Faptul acesta este deosebit de important, intrucat inlaturarea si slabirea religiozitatii, asa cum au aratat-o multi oameni de seama ai secolului nostru, constituie o premisa si un indicator al perspectivelor de progress economic, politic si social. Numai odata cu ruperea  poporului de lanturile robiei spirituale, ceea ce inseamna lichidarea radacinilor sociale ale religiei si actiunii largi de raspandire a conceptiei stiintifice despre lume si viata, de educatie, Romania, poporul roman si nu numai ar reusi sa faca un mare pas spre civilizatie si progress,  spre lichidarea inapoierii si ideilor retrograde care tin tara in loc. Cu toate acestea, exista unele cercuri care mentin opinii conservatoare menite sa apere religia, fie sustinand ca ea reprezinta o traditie nevinovata, fie cautand sa demonstreze ca numai cu ajutorul religiei omul va trai “implinit si fericit”, raspandind tot felul de idei si conceptii inapoiate care se opun clar oricarei incercari de civilizatie, evolutie si progres , ca ar putea sa ajute in viitor. Chiar daca religia consolideaza nedreptatea sociala unii chiar cred ca ea nu ar fi periculoasa pentru interesele de viata ale maselor.

Toate acestea reprezinta sofisme in apararea unui fenomen retrograd si cu atat mai daunator cu cat el se afla in contradictie cu realitatea existentei noastre sociale si a secolului in care traim. Religia apare in tara noastra ca o ideologie in actiune a cercurilor exploatatoare (conducatoare) sau a celor “impacati” cu situatia lor de robi. Marx a aratat ca in societatea veche care corespunde perfect cu cea actual, produsele muncii oamenilor, insusite fiind de altii, se transforma in forte ostile producatorilor, acestia ramanand straini in plan economic si social de ceea ce reprezinta esenta vietii si muncii lor. Religia nu este decat complementul instrainarii economice, ea cautand sa instraineze spiritual pe om de conditiile lumii sociale, reale. Se intelege ca intr-o societate dreapta insufletita de lupta pentru civilizatie progres si a marilor constructii si transformari, devierea catre un dialog, maladiv-imaginar, cu inexistente spirite bune sau rele, reprezinta o sustragere de la cursul necesar al vietii noastre, iar traiul in perspective unei fictive existente de dupa moarte are, in raport cu comandamentele vietii reale, semnificatia unui abandon.

Instrainarea spirituala de tip religios se efectueaza pe mai multe cai. Una este cea cognitiva constand din impanzirea mintii cu supozitii despre o ascunsa determinare supranaturala a lucrurilor si fenomenelor din natura si mai ales din viata sociala. Elementele gandirii realiste si stiintifice sunt slabite si, uneori, chiar contrazise de plasmuirile religioase, fideiste sau obscurantiste. In calea cunoasterii si eficientei actiunilor, asa zisele “adevaruri sacre” reprezinta un baraj.

A doua cale este emotionala. Credinciosul este mai mult sau mai putin stapanit de motive si convingeri legate de circumstantele imaginare cultivate de religie. El nu mai reactioneaza emotional la imprejurarile vietii reale atata timp cat este dominat de sentimental religios, irrational si alienat in toate desfasurarile lui (frica de atotputernicia dumnezeiasca sau diavoleasca, simtamantul perpetuei vinovatii si pacatosenii, umilinta si pietate, inlocuirea gandirii lucide si actiunilor cu rugaciuni care intotdeauna fac apel la miracole, evlavie sau extaz mistic). Simtamintele si emotiile religioase nu-l unesc pe credincios cu lumea reala, ci il despart de aceasta lume traditional dispretuita ca o vale a desertaciunilor si a plangerilor de catre orice religie.

In sfarsit o a treia cale este cea a finalitatilor, a scopurilor vietii. Pentru un credincios, scopurile sunt nu de a intelege si face ceva, ci de a dobandi gratia divina, nu de a dedica viata rezolvarii unor problem privind bunastarea si ridicarea morala a oamenilor, ci de a dobandi, printr-o intortocheata contabilitate a iertarii pacatelor, fericirea in lumea de dincolo de mormant, etc. Prin toate aceste cai, religiosii se cantoneaza intr-o situatie singuratica, individualista, care le diminueaza responsabilitatea sociala si ii falsifica relatiile cu ceilalti oameni, chiar daca ei, fara sa-si dea seama, sunt victimele propriei autoinselari. Daca instrainarea religioasa este impinsa pana la ultimele ei constiinte, credinciosul fanatic intra in divort cu societatea si cu oamenii si trece prin aceasta lume ca un lunatic care nu intelege nimic din ceea ce este esential si de perspectiva. La astfel de situatii, cu adevarat maladive, ajung unii din membrii unor secte religioase, care resping civilizatia si cultura, avand un comportament straniu chiar anormal. In realitate insa, la noi ca si in alte parti ale lumii, credinciosii nu raman exclusiv prizonierii conceptiilor si simtamintelor religioase dobandite prin educatia corespunzatoare, ci isi formeaza o gandire realista, se angajeaza in actiuni practice profesionale, intra in circuitul vietii sociale ca niste cetateni angajati responsabili in indeplinirea indatoririlor lor. Aceasta latura realista si active a vietii oamenilor nu numai ca nu rezulta din religiozitate, dar este opusa ei. Desigur, credinciosii relativ sau cetatenii care intr-o anumita masura mai sunt tributari credintelor ascund in ei conflicte macerante, drame de tip faustian. In aceasta si consta duplicitatea credinciosilor contemporani care, pe o latura sunt legati de viata, pe alta navigheaza in sferele fictiunilor primitive si anacronice. In masura in care ei influentati de religie isi irosesc o parte din energiile sufletesti si fizice intr-un sens parazitar, uneori daunator. Se intelege ca atat societatea, cat si individual credinciosii pierd imens din cauza fragmentarii blocarii capacitatii de intelegere a energiilor sociale. Societatea ramane lipsita de niste contributii in plus, dar individul credincios sufera din cauza unei inadaptari direct proportionale cu reliogizitatea lui. Or, inadaptarea rezultata din autoinselare este in mod sigur si un temei de nefericire personala.

Fermitatea conceptiei stiintifice despre lume si viata,este factorul indispensabil al progresului societatii. Tara are nevoie de o dezvoltare intensiva si sistematica, de a pune in valoare si a realiza optim toate resursele si posibilitatile sale de oranduire superioara prin eficienta si umanism. Trebuie sa se puna problema atat a progresului economic prin industrie moderna si agricultura intensiva cat si a perfectionarii relatiilor sociale, a modalitatilor stiintifice de organizare si conducere democratica, atat a ridicarii nivelului de trai, cat si a progresului, a construirii unei civilizatii superioare care nus e poate realiza decat prin formarea unui om modern.

In aceste conditii, ideologia religioasa prin care oamenii se instraineaza de lumea din jur se dovedeste mai mult decat oricand a fi vrajmasa progresului sub toate aspectele lui, economic, social, cultural, tehnico stiintific. Noi militam cu hotarare impotriva tuturor ideilor retrograde, a superstitiilor si mentalitatii inapoiate, invechite, chiar si din epoca socialista, a despartirii statului de biserica si neamestecul religiei, bisericii in educatie si societate. Integrandu-se in lupta pentru construirea noii societati si fiind conceputa ca o componenta indispensabila a acestei lupte revolutionare, pozitia noastra si a tuturor fortelor progresiste impotriva mentalitatii religioase si obscurantiste au un profund character educativ si constructiv. Oamenii nu sunt apreciati politic dupa criteriul religiozitatii sau ateismului. Ar fi o mare greseala pentru ca loialitatea cetateneasca nu este anulata prin religie. Actiunea antireligioasa are un character cultural si educativ. Inlaturarea religiei presupune eforturi de durata.  Singura metoda a convingerii, in conditii de tact si pricepere educative, pe baza de argument si prin asimilarea stiintei si culturii, este de natura sa asigure succese impotriva stravechiului narcotic religios. Ateismul Marxist este constructiv pentru ca nu-si propune doar sa conteste religia, ci sa “puna in loc” valorile superioare ale cunoasterii si atitudinilor umaniste. Ateismul nostru este revolutionar pentru ca se dezvolta in numele unei cauze inalte, a progresului social, a civilizatiei socialiste.

Insasi discutia despre vreun contingent intre religie si progresul tehnic, economic, stiintific, cultural si social al societatii si cetatenilor frizeaza absurdul.

Progresul reclama oameni si grupari umane care s-au regasit pe sine, angajandu-se fara rezerve, prin constiinta lor socialista si actiunile lor devotate, in problematica existentei noastre actuale si de perspectiva; religia rastalmaceste actualitatea si denatureaza perspectivele.

Progresul inseamna lupta iluminata de stiinta pentru fericirea oamenilor in lumea lor reala; religia dezarmeaza pe oameni, le paralizeaza fortele si le arunca peste minte o pacla potrivnica explicatiilor si previziunilor stiintifice.

Progresul reclama autentica solidaritate umana in numele identificarii cu istoria, demnitatea fiecaruia rezultand din masura contributiilor sale la binele tuturor, in timp ce religia inchide pe om intr-o sfera de meschin individualism, guvernat de obsesia absurd a unei vesnice fericiri personale, socotind ajutorarea altcuiva un mijloc, iar nu un scop, munca un blestem, iar nu un sens al vietii, promovand impotriva demnitatii creatorului de istorie umilinta celor care, intr-un fel sau altul, intr-o masura mai mare sau mai mica,”se retrag din istorie”.

Noua lume a progresului social si uman este total refractara fata de misticism si evazionism.

Religia este o piedica in calea marilor constructii si inclusiv a constructiilor si reconstructiilor umane. Ea este treptat eliminata  prin insusi mersul obiectiv al dezvoltarii sociale, dar luptatorii constienti merg in intampinarea acestei dezvoltari, actionand prin propaganda si educatie, prin tenacitate, tact si rabdare pentru slabirea religiozitatii si inlaturarea ei treptata, inlocuirea cu valorile superioare ale umanismului .

Lupta antireligioasa face parte din marea lupta pentru viitor. Educatia ateista este inspirata din marile idealuri ale ascensiunii, ale progresului societatii si personalitatii umane.

Anunțuri

Nationalismul este o boala infantila. Este pojarul umanitatii.

Albert Einstein

Legaturi


%d blogeri au apreciat asta: