Archive for the 'DATE – EVENIMENTE' Category

17 mai – Ziua Internationala Impotriva Homofobiei si Transfobiei

Ziua internationala impotriva homofobiei si transfobiei se sarbatoreste pe 17 mai( data la care homosexualitatea a fost scoasa de pe lista bolilor de catre OMS – 17 mai, 1990) si doreste sa coordoneze o serie de evenimente internationale menite sa atraga respectful pentru comunitatea homosexualilor si lesbienelor. Spre deosebire de ziua LGBT Pride, care pune accentul mandria de a avea o anumita orientare sexuala si refuzul de a-ti fi rusine cu aceasta, Ziua internationala impotriva homofobiei atrage atentia ca: “ in realitate, homofobia este cea care ar trebui sa provoace rusine si, de aceea, trebuie inlaturata si combatuta in mod deschis.”

Putine minoritati au fost atat de discriminate precum homosexualii si lesbienele. Insa progrese majore exista, oamenii de aceasta orientare sexuala iesind din umbra. Privind in afara, s-ar putea crede ca problema e rezolvata. Mass-media este receptiva, oameni celebri recunosc ca fac parte din aceasta minoritate, iar programele de televiziune prezinta astfel personaje ca fiind parte din viata de zi cu zi. Totusi, realitatea este cu totu alta. Multe persoane nu pot trai asa cum doresc, daca isi asuma aceasta identitate intampina dificultati, sau isi ascund adevarata identitate, jucand un rol, pentru a se simti in siguranta.

In ciuda acestor aspecte, Ziua internationala impotriva homofobiei nu doreste sa se axeze pe o filosofie de victimizare. Aceasta zi poate fi vazuta ca o buna oportunitate de a pune accentual pe aspectele pozitive ale homosexualitatii si de a sarbatori contributia persoanelor cu aceasta orientare sexuala in societate.

Public-tinta

Homofobia este un proces cu efecte negative care sunt transmise in modalitati subtile si, de cele mai multe ori, la indemana. Nimeni nu este ferit de manifestarile ostile impotriva homosexualitatii. In mod surprinzator, de multe ori, chiar persoanele cu aceasta orientare sexuala adopta o atitudine homofobica, in speranta ca aceasta ii va proteja impotriva prejudecatilor intalnite in anturajele din care fac parte. Ziua international impotriva homofobiei se adreseaza tuturor categoriilor si grupurilor sociale, indifferent de orientarea sexuala.

Implicarea sociala

Ziua internationala impotriva homofobiei nu apartine unei singure persoane. Ea aartine tutor celor care cred intr-o lume lipsita de prejudecati, unde este loc pentu toata lumea, indiferent de orientarea sexuala. Inspirata de alte zile sarbatorite la nivel global, aceasta zi dedicata luptei impotriva homofobiei trebuie sa fie inclusa in calendarul de activitati al celor implicati activ in societatea civila: organizatiile pentru drepturile homosexualilor si lesbienelor, organizati axate pe diversitatea sexuala, sindicate, patroni, mediul privat, guverne, administratii publice, asociatii profesionale si orice individ ce cauta egalitatea sociala.

De ce avem nevoie de o Zi internationala impotriva homofobiei si transfobiei?

Cel mai recent raport oferit de ILGA( Asociatia internationala pentru drepturile lebienelor, homosexualilor, bisexualilor si transexualilor) in 2009 confirma faptul ca nu mai putin de 80 de tari din intreaga lume considera inca homosexualitatea ilegala si in 7 dintre ele, persoanele de aceasta orientare sunt pasibile de pedeapsa capitala (pedeapsa cu moartea). In aproape toate tarile exista legi transfobice care limiteaza libertatea unei persoane de a nu se conforma social cu sexul cu care s-a nascut.

Foarte putine tari fac progrese catre egalitatea legala si sociala completa a persoanelor care vor sa aiba relatii homosexual sau care doresc sa-si exprime liber identitatea sexuala. Violarea Drepturilor omului este ascunsa in spatele argumentului suveranitatii culturale, iar libertatea de exprimarea a identitatii sexuale este vazuta ca impunerea unei culturi straine.

Reflectand uneori homofobia si transfobia sponsorizate de stat, se nasc atitudini sociale discriminatoare la adresa minoritatilor sexuale si a transexualilor, degenerand de multe ori in forme violente de persecutie, abuz fizic si verbal, sau chiar crima.

Care este ideea din spatele Zilei internationale impotriva homofobiei si transfobiei?

Ideea este de a crea ceva vizibil la nivel global , fara nevoia de conformare la un tip de actiune standard. Diversitatea culturala, religioasa, sociala si politica in care oamenii lupta pentru dreptul de a-si asuma identitatea face imposibil ca o campanile globala sa aiba o singura forma specifica de exprimare.

De aceea Ziua internationala impotriva homofobiei si transfobiei nu este o campanie centralizata, ci o oportunitate pentru toti de a lupta pentru diversitate si libertatein functie de contextul in care isi desfasoara activitatea si in functie de activitatile pe care le prefera.

Ziua internationala impotriva homofobiei si transfobiei sustine unitatea in spirit si diversitatea in exprimare.

Aceasta zi creeaza pentru toti oportunitatea de a:

  • Atrage atentia mass-mediei asupra homofobiei si trandobiei
  • Organiza evenimente pentru mobilizarea opiniei publice
  • Declansa lobby-uri
  • Organiza campanii si actiuni
  • Crea legaturi intre organizatii care lupta pentru acelasi scop
  • Dezvolta noi parteneriate
  • Dezbate noi probleme.

In Canada, comunitatea homosexualilor si lesbienelor a fost intai de toate acceptata legal prin aderarea la Carta Drepturilor Omului. Totusi, acceptarea acesteia ramane limitata la aspectul legal pana cand o acceptare sociala completa a homosexualitatii are loc, iar homofobia este inlaturata. In efortul de a atinge acest tel, fundatia Emergence a propus in 2003, impreuna cu alti parteneri, sarbatorirea anuala a unei zile dedicate recunoasterii si acceptarii in societate a homosexualitatii.

O implicare deosebita a avut-o si guvernul francez, prin ministrul pentru Drepturile omului, Rama Yade. Lucrand in stransa legatura cu guvernul danez, acesta a organizat un congres mondial pe tema Drepturilor omului, Orientarii si identitatii sexuale pe 15 mai 2009.

In 2009, campania s-a axat mai mult pe transfobie( violenta impotriva transexualilor). A fost lansata o noua petitie, impreuna cu alte organizatii LGBT, si a fost sustinuta de peste 300 de ONG-uri din 75 de tari si de 3 laureati al premiului Nobel(Elfriede Jelinek, Barre-Sinoussi si Luc Montagnier). In ajunul evenimentului din 2009, Franta a fost prima tara din lume care a scos oficial problema transexualitatii din lista bolilor psihice.

In 2010, presedintele brazilian a semnat un act ce instituie ziua de 17 mai ca Ziua nationala impotriva homofobiei.

Ziua internationala impotriva homofobiei si transfobiei a fost recunoscuta oficial de Parlamentul European, Spania, Belgia, Marea Britanie, Mexic, Costa Rica, Olanda, Franta, Luxemburg si Brazilia. Este de asemenea recunoscuta de numeroase administratii locale din lume, cum ar fi provincial Quebec sau orasul Buenos Aires. In tari precum Argentina, Bolivia, Australia, Croatia, etc. exista presiuni din partea societatii civile asupra autoritatilor de a recunoaste aceasta zi.

Pentru mai multe informatii vizitati: www.dayagainsthomophobia.org

Video:http://www.europarltv.europa.eu/en/player.aspx?pid=ff7ebdcd-f999-4dab-bdd4-9ee0011d10e1

9 Mai – zi importanta cu semnificatii sitorice

9 mai 1945 – Marea victorie asupra fascismului

Cu devotament fata de cauza libertatii si fericirii, socialistii au mobilizat masele la lupta unita impotriva dictaturii militaro fasciste si a razboiului hitlerist. Exponenti ai  intereselor vitale ale clasei muncitoare, ale intregului popor in lupta pentru progres social, socialistii au fost sufletul rezistentei nationale care a culminat cu insurectia armata din august 1944 cand a fost doborata dictatura militaro-fascista, Romania alaturandu-se coalitiei antifasciste si intorcand armele impotriva Germaniei naziste.

Lupta impotriva fascismului german – cel mai crunt dusman al umanitatii – a concentrat uriase forte sociale din diferite tari ale lumii. Razboiul dus de catre puterile coalitiei antifasciste – din care faceau parte U.R.S.S. , Anglia, S.U.A. si numeroase alte tari – s-a incheiat prin victoria asupra fascismului.

La 9 Mai 1945, sub puternice lovituri concentrice ale aliantelor, reichul nazist s-a prabusit. In acest razboi eforturile puterilor coalitiei antifasciste s-au impletit cu lupta pentru libertate si eliberare a popoarelor subjugate. Greul razboiului l-au dus pe umerii sai poporul sovietic, puternica sa armata, care si-au adus contributia principal la zdrobirea masinii de razboi germane, la obtinerea victoriei.

Insurectia armata, participarea Romaniei alaturi de Natiunile Unite cu efective militare de  aproape 540.000 de oameni, precum si cu intregul potential economic al tarii, la zdrobirea Germaniei naziste, a inscris unul din cele mai importante capitole ale luptei pentru libertate a poporului. Aproape  170.000de militari romani au murit pentru distrugerea fascismului si eliberearea tarii.

Peste 300.000 ostasi, subofiteri si ofiteri romani au fost distinsi cu ordine si medalii romanesti, sovietice, cehoslovacesi ungare. Antifascismul si faptele soldatilor din suprema inclestare cu dusmanul pe frontul antifascist ar trebui sa fie o scoala de educatie pentru generatiile de azi pentru intregul nostru tineret.

Fara unirea popoarelor si lupta lor hotarata impotriva dusmanului de moarte al umanitatii, fascismul,  probabil bunicii si parintii nostrii ar fi fost omorati, iar noi nu am mai fi existat astazi si crimele impotriva umanitatii ar fi fost  de zeci de ori mai mari. De aceea ziua de 9 mai trebuie sa fie o zi extrem de importanta pentru noi, in care sa ne aducem aminte de cele intamplate atunci si de cei care au murit in acel razboi pentru ca noi sa fim liberi.

Ziua Europei

Pe 9 mai este serbata si Ziua Europei. In ziua de 9 mai 1950, ministrul de externe al Frantei Robert Schuman a citit presei internationale o declaratie prin care chema Franta, Germania si celalalte popoare ale Europei sa isi uneasca productiile de otel si carbune, ca “temelie concreta a unei prime federatii europene”. Ceea ce ministrul francez a propus a fost crearea unei instituţii europene supranaţionale, însărcinată cu gestionarea industriei cărbunelui şi oţelului, sector care constituia, la vremea respectivă, baza întregii puteri militare. El a gandit că prin acest sistem ţările participante la proiect nu vor mai fi interesate pe viitor să se războiască între ele, întrucât îşi sabotau propriile economii.

La 18 aprilie 1951, şase ţări (Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda) au semnat Tratatul de la Paris privind prima dintre comunităţile europene, Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Ulterior, în 1957, prin Tratatul de la Roma, a fost înfiinţată Comunitatea economică Europeană, precursoare a Uniunii Europene de astăzi.

In 1985, cand proiectul constructiei europene era deja clar conturat, cele zece state member care formau la acea data Comunitatea Europeana, au hotarat ca ziua de 9 mai sa devina Ziua Europei.

În timp ce Europa ca atare exista de secole, elementele care o uneau, în absenţa regulilor şi instituţiilor, nu au fost suficiente în trecut pentru a preveni tragediile cele mai îngrozitoare.

În trecut, eforturile făcute în direcţia unificării Europei se bazau pe dominarea unui grup de către altul. Aceste încercări nu puteau continua, pentru că cei învinşi nu doreau decât un singur lucru: redobândirea libertăţii.

În prezent, ambiţiile sunt complet diferite: construirea unei Europe care respectă libertatea şi identitatea tuturor naţiunilor care intră în alcătuirea sa.

Mai 1945 – memorii

Sunt zile si perioade de timp pe care viata si istoria le incarca de traire, de emotii, de lupte  si impliniri, incat se inscriu singure cu rosu in calendarul amintirii. 9 mai pentru intreaga omenire este simbol al Victoriei popoarelor si armatelor aliate asupraarmatei cotropitoare a hitlerismului.

…Lucram atunci in Comitetul Central al Apararii Patriotice. Raspundeam de problemele de asistenta sociala si ocrotire a copilului. Cu cateva zile inainte participasem la manifestarea pentru 1 Mai. Primul 1 Mai liber in tara noastra! De la 9 dimineata pana spre orele 16 au trecut coloanele prin Piata Victoriei. Muncitori, functionari, medici, artisti, gospodine, coloane de tarani veniti din imprejurimile orasului, garzi patriotice, invalizi iesiti de curand din spitale, elevi … treceau cu pancarte, cu steaguri.

…langa mine, Ileana Raceanu, Ofelia Manole, Paul Ciochirica, Rina Turcu. Priveam atat desfasurarea plina si hotarata a coloanelor de manifestanti, cum citesti paginile unei carti care-ti aduce dezlegarea la o problema cheiea vietii. Strabateau piata masele largi ale poporului, care traia uriasul effort al actiunii initiate de partid – “Totul pentru front, totul pentru victorie.”

…Si peste 8 zile acea minunata zi de 9 mai 1945. Armatele cotropitoare ale fascismului erau invinse. Germania hitlerista a capitulat fara conditii. La noi in Bucuresti era o zi insorita. La prima ora, Comitetul Executiv al Apararii Patriotice a tinut o sedinta scurta. Bucurie. Dorinta puternica de munca. De acum nu vom mai pregati trenuri si camioane in caravane pentru front, nu vom mai sta zile si nopti langa paturile ranitilor din spitale.

…Pe o lada in curtea sediului Apararii Patriotice din strada Piscului, scriam cu emotie cateva pagini, pe care dupa amiaza lea-m citit la o emisiune a postului de radio. Un raport si o chemare la munca pasnica.
…imi aminteam saptamanile petrecute pe front, langa ostasii care luptau pentru Beius si Oradea , darzenia lor, increderea in victorie, care aproape ca desfiinta sentimentul fricii si al pericolului vietii personale. Prima intrebare a multor soldati si ofiteri raniti, abia iesiti din sala de operatie era: “ Unde este unitatea, ce fac ai nostri?” Drumul spre victorie este insemnat cu multe morminte ale ostasilor romani pe pamantul patriei si mai departe, in Ungaria si Cehoslovacia. Sute de mii s-au intors acasa purtand medalii si inalte ordine militare romanesti si sovietice, care atesta curajul si patriotismul poporului, dragostea lui de libertate si independenta.

…Pana noaptea tarziu am lucrat cu Anca Magheru, cu dr. Eugen Cinca, cu Olga Voss: alimente, medicamente, carti, lenjerie isi schimbau destinatia. Nu mai erau trimise pe front. Se indreptau acum spre copii, in cantine, camine, gradinite.

…Nazuintele noastre le-am indeplinit cu efort, cu sacrificii, cu unitate de teluri si sentimente, cu incredere si atasament in partid.

Tatiana Telcu

1 MAI – ZIUA INTERNATIONALA A OAMENILOR MUNCII

Ziua de 1 Mai, Ziua Internationala a Muncitorilor, comemoreaza lupta istorica a muncitorilor din intreaga lume, si este recunoscuta in majoritatea tarilor. Statele Unite ale Americii si Canada sunt exceptii, dar aceasta zi isi are originea in anii 1880 in Statele Unite ale Americii, si este legata de lupta pentru ziua de munca de 8 ore.
La acea vreme socialismul devenise o noua si atractiva idee pentru muncitori.Mii de oameni au inceput sa realizeze ca in capitalism o duc bine numai patronii, bogatii si conducatorii, iar muncitorii si majoritatea oamenilor traiesc in saracie si mizerie. Mii de oameni, care au inceput sa realizeze aceste lucruri, au inceput sa se organizeze, sa lupte pentru drepturile lor sperand intr-o lume mai buna. Socialismul ofera alta optiune. Pentru cei de atunci cat si pentru majoritatea de astazi, socialismul a ramas singura solutie pentru distrugerea din radacini a inegalitatii, nedreptatii si saraciei.

Astfel, lupta pentru ziua de munca de 8 ore a inceput in anii 1860. In 1884, Federatia Comertului Organizat si a Sindicatelor din Statele Unite ale Americii si Canda(Federation of Organized Trades and Labor Unions of the Unites States and Canada), infiintata in 1881 si care si-a schimbat ulterior numele in Federatia Muncii din America(American Federation of Labor), a adoptat o hotarare prin care afirma ca “8 ore va fi durata legala a zilei de munca incepand cu 1 Mai, si sfatuim organizatiile muncitoresti din acest district sa isi modifice legile pentru a fi in conformitate cu aceasta hotarare”. Anul urmator, Federatia a repetat declaratia spunand ca ziua de lucru de 8 ore va intra in vigoare de la 1 Mai 1886.

Muncitorii find fortati sa munceasca 10, 12 si 14 ore pe zi, din ce in ce mai multi sustineau miscarea pentru ziua de lucru de 8 ore. In lunile dinainte de 1 Mai 1886, mii de muncitori organizati si neorganizati, membri ai organizatiei Cavalerii Muncii(Knights of Labor) si membri ai Federatiei au fost atrasi in lupta. Chicago a fost centrul principal al agitatiei pentru o zi mai scurta de lucru.

In timpul grevelor de la caile ferate din 1877, muncitorii fusesera atacati in mod violent de politie si de armata Statelor Unite. O tactica similara de “terorism din partea statului” a fost pregatita  pentru a combate miscarea pentru ziua de lucru de 8 ore. Politia si Garda Nationala si-au crescut fortele si au primit arme noi si mai puternice finantate de patronii locali. Clubul Comercial din Chicago a cumparat o mitraliera de 2000 de dolari pentru Garda Nationala din Ilinois care sa fie folosita impotriva muncitorilor participanti la greva. Totusi, pana la data de 1 Mai, miscarea deja adusese beneficii pentru multi muncitori din Chicago. Dar pe data de 3 Mai, politia a deschis focul asupra unui grup de portestatari la compania McCormick Harvester, omorand cel putin un om, ranind grav alti 6 si provacand rani usoare altora. Socialistii au facut un apel pentru o intalnire in masa a doua zi in piata Haymarket pentru a protesta impotriva brutalitatii.

Intalnirea s-a desfasurat fara incidente, si cand ultimu vorbitor a aurcat pe platforma pentru discurs, multimea deja se disipa, ramanand doar 200 de oameni. In acest moment 180 de politisti au aparut in piata si au ordonat oamenilor sa plece. La sfarsitul intalnirii, cineva a aruncat-o o bomba spre echipajul de politie, omorand o persoana pe loc si alti 6 mai tarziu. Politia a raspuns prin deschiderea focului. Nu se stie exact cati au murit sau au fost raniti de gloante. Desi nu s-a descoperit niciodata cine a aruncat bomba, incidentul a fost folosit ca o scuza pentru a ataca anarhistii si miscarea muncitoreasca in general.

Politia a devastat casele si birourile suspectilor si sute de oameni au fost arestati fara sa li se aduca acuzatii. Un regim de teroare s-a abatut asupra orasului Chicago. Incepand “raiduri” in districtele muncitoresti, politia a strans toti socialistii si anarhistii cunoscuti . “Faceti intai raidurile si consultati legea mai tarziu!” este sfatul public dat de avocatul statului. Hartuirea sa indreptat in mod special spre anarhisti, si 8 dintre cei mai activi oameni din Chicago au fost acuzati de conspiratie si crima in ceea ce priveste atentatul de la Haymarket.

Curtea i-a gasit pe toti 8 vinovati, in ciuda lipsei oricarei dovezi care i-ar fi legat de aruncarea bombei, si i-a condamnat la moarte. Pe data de 9 Octombrie, ziarul saptamanal “Cavalerii Muncii” publicat in Chicago, avea pe prima pagina urmatorul anunt: “Saptamana viitoare incepem sa publicam biografiile anarhistilor anuntati in cealalta coloana”. Anuntul, scris pe pagina 14, spunea: “Povestea anarhistilor, spusa de ei insisi; Parsons, Spies, Fielden, Schwab, Fischer, Lingg, Engel, Neebe. Singura poveste adevarata a oamenilor care sustin ca sunt condamnati la moarte pentru ca si-au exercitat dreptul la libera exprimare: Asocierea lor cu societati muncitoresti, socialiste si anarhiste, parerile lor despre scopurile si idealurile acestor organizatii, si cum se asteapta ei sa fie indeplinite; de aseamenea, legatura lor cu incidentul de la Haymarket Chicago.

Fiecare om este autorul propriei povesti, care va aparea numai in “Cavalerii muncii” in urmatoarele 3 luni – o importanta publicatie muncitoreasca din Statele Unite, un ziar saptamanal de 16 pagini, continand cele mai noi stiri externe si locale, precum si povestiri si altele. Un ziar cooperativ detinut si controlat de membrii organizatiei “Cavalerii Muncii”, si distribuit in schimbul sumei modice de 1 dolar pe an. Adresati orice intrebare sau mesaj Editurii “Cavalerii Muncii”, strada Washington, nr. 163, Chicago, III”. Mai tarziu acestia impreuna cu ziarul “Alarm” au publicat autobiografiile oamenilor care au participat intalnirea de la Haymarket.

Albert Parsons, August Spies, Adolf Fischer si George Engel au fost spanzurati pe data de 11 Noimebrie 1887. Louis Lingg s-a sinucis in inchisoare. Autoritatile au dat trupurile acestora prietenilor lor pentru inmormantare, si s-a tinut cea mai mare procesiune funerara din istoria orasului Chicago. Se estimeaza ca intre 150 000 si 500 000 de persoane au urmat traseul cortegiului funerar al martirilor de la Haymarket. Un monument in cinstea oamenilor executati a fost dezvaluit pe 25 Iunie 1893 la cimitirul Waldheim din Chicago. Ceilalti 3, Oscar Neebe, Samuel Fielden si Micahel Scwab au fost achitati in 1893.

Pe data de 26 Iunie, 1893, guvernatorul statului Illinois, John Peter Altgeld, a facut public un mesaj de achitare, prin care spunea clar ca el nu ii decalra nevinovati pe acesti oameni deoarece au suferit destul, ci pentru ca ERAU NEVINOVATI, fiind victimele isteriei, unui juriu subiectiv si al unui judecator incorect. El a atras atentia asupra faptului ca nu s-au gasit dovezi care sa-I incrimineze pe acuzati deoarece statul “nu a descoperit niciodata cine a aruncat bomba care l-a omorat pe politist, si dovezile nu indica nici o legatura intre acuzati si cel care a aruncat-o”.

Nu este deloc surprinzator ca statul capitalist, patronii, si mass media vor sa ascunda adevarata istorie a zilei de 1Mai. In incercarea sa de a sterge istoria si importanta zilei de 1Mai, Statele Unite ale Americii au declarat ziua de 1 Mai “Ziua Legii”, si au dat muncitorilor “Ziua Muncii” in prima luni din septembrie – o sarabatoare lipsita de orice semnificatie istorica. Totusi, in loc sa opreasca miscarile muncitoresti , evenimentele din 1886 si executarea anarhistilor din Chicago, reprezentantii miscarii pentru ziua de lucru de 8 ore, au mobilizat multe generatii de luptatori.

Astazi, vedem zeci de mii de activisti, imbratisand idealurile Mrtirilor Haymarket si a tuturor celor care au stabilit ziua de 1 MAI ca Zi International a Oamenilor Muncii. Ironic, 1 MAI este sarbatoare oficiala in 66 de tari si neoficial sarbatorita in multe altele.

Putem face multe paralele intre evenimentele din 1886 si cele de astazi. Vedem mereu, oriunde in lume muncitori si nu numai care lupta pentru dreptate si avem inca  o multime de alti militant in spatele gratiilor.

“Va veni o zi cand tacerea noastra va fi mai puternica decat vocile pe care le innabusiti astazi.”

Se afla scris pe munumentul Haymarket

In Romania, din cauza inculturii, a nepasarii a prostiei, a manipularii mass media,  in ciuda lipsei mari a locurilor de munca, a  salariilor,  conditiilor de lucru si de trai  mizerabile, nimeni nu comemoreaza nimic. Majoritatea asteapta ziua de 1 Mai pentru a  fugi la mare sau in paduri la mancat carnati si mici.

Ca muncitori, trebuie sa recunoastem si sa comemoram (nu sa sarbatorim!) ziua de 1 Mai, nu doar pentru importanta sa istorica, ci si ca fiind momentul de a ne organzia si a ne indrepta atentia asupra problemelor vitale pentru oamenii muncitori din prezent.

Conditiile mai bune de munca, locurile de munca, salariile mai mari si o zi de lucru mai scurta nu ni le face nimeni cadou. Nici unui patron nu-i pasa de vietile noastre. Noi trebuie sa luptam pentru ele, trebuie sa fin constienti ca numai prin lupta le putem avea.

8 MARTIE – ZIUA INTERNATIONALA A FEMEII

Origini si istorie

In Originea familiei a proprietatii private si a statului (1887), Englels a denuntat déjà oprimarea femeii afirmand ca odata cu sfarsitul societatilor matriarhale si aparitia societatii patriarhale, femeia a devenit “proletarul barbatului”. In 1891 Auguste Bebel in opera sa “Femeia si socialismul” a continuat opera lu Engels intr-un studiu profund istoric al conditiei feminine.

Fondatorul principal al miscarii femeilor din clasa muncitoare a fost socialista germana Clara Zetkin (1857 – 1933). Ea a editat din 1891 un ziar pentru femeile muncitoare care se numea “Die Gleicheit (Egalitatea). La Congresul Partidului Social Democrat SPD, in 1896, Zetkin a militat pentru includerea femeilor in lupta politica a clasei muncitoare, la vremea respectiva in multe tari femeile nu aveau dreptul sa se inscrie in partidele politice . Urmandu-l pe Frederick Engels,  ea a sustinut ca radacina opresiunii femeilor se afla in interiorul familiei – ca exista o legatura indisolubila intre pozitia sociala a femeilor si proprietatea privata asupra mijloacelor de productie. Fara o revolutie socialista, eliberarea femeilor nu putea avea loc si de asemenea fara implicarea femeilor in lupta de clasa, revolutia socialista este imposibila.

Acesta a fost un argument dur, deoarece multi barbati se tem ca femeile le-ar lua locurile de munca si le-ar submina salariile. Zetkin a contrazis: “Cu cat munca femeilor isi exercita influenta in detrimentul standardelor de viata a barbatilor, cu atat devine mai urgent necesitatea de a le include in lupta economica”.Salariile femeilor trebuie ridicate la acelasi nivel cu ale barbatului.

Urmatorul pas al lui Zetkin a fost sa castige lupta impotriva feministelor burgheze –majoritatea aparau ideea unei legi electorale limitate bazate pe votul cenzitar (puteau vota numai oamenii care detineau proprietati – terenuri, cladiri etc), excluzand astfel majoritatea femeilor din clasa muncitoare. Zetkin a atras atentia ca, chiar daca s-au unit cu feministele burgheze pentru a lupta pentru vot universal, salarii mai mari si munca decenta, femeile burgheze au demonstrat singure ca sunt ‘surori inamice”.

Clara Zetkin a dus lupta sa in Internationala a Doua (1889 – 1914). Chiar inainte de al saptelea congres, in Stuttgart in 1907, ea a organizat Prima Conferinta Internationala a Femeilor Socialiste. Au fost prezenti cincizeci si opt de delegati din 15 tari.Aceasta a stabilit obiectivul de coordonare a luptei pentru vot, construind organizatii socialiste de masa ale femeilor la scara mondiala, si coordonarea actiunilor printr-un birou international, condus de Zetkin.

Peste tot in lume, atat in Europa de Vest cat si in Statele Unite, femeile muncitoare incepeau sa se mobilizeze impotriva conditiilor de exploatare. Ele au cerut reducerea orelor de lucru, aceleasi salarii ca barbatii, abolirea muncii in randul copiilor si o imbunatatire a conditiilor de trai. Alaturi de cererile economice, ele au mai avut si cereri politice, cel mai important fiind dreptul femeilor de a vota. Dar abia in 1907 femeile muncitoare si socialiste s-au implicat serios in lupta impotriva capitalismului barbar din pragul Primului Razboi Mondial. Pe data de 17 august a aceluiasi an, Clara Zetkin a anuntat prima conferinta a Internationalei Femeilor Socialiste in Stuttgart. 58 de delegati din toata Europa si Statele Unite au participat si au adoptat o rezolutie cu privire la dreptul femeilor de a vota. Aceasta rezolutie urma sa fie votata de congresul de la Stuttgart care urma sa aiba loc dupa aceasta conferinta.Cand salariul unei femei era jumatate din cel al unui barbat care facea aceeasi munca, existau multe organizatii de femei si majoritatea erau implicate in toate luptele muncitorilor de la sfarsitul secolului.

Aceasta zi a fost pe rand vazuta ca un moment de afirmare a drepturilor politice si sociale ale femeilor, pentru a recapitula progresul facut de femei, sau ca o zi de sarbatoare. Pastrand legatura cu traditiile radicale de la inceput, Lena Lewis, o socialista din Statele Unite, a declarat in 1910 ca nu este un moment pentru a sarbatori , ci, mai degraba o zi pentru anticiparea viitoarelor lupte ce vor avea loc cand „intr-un final va trebui sa starpim pentru totdeauna vestigiile egoismului masculin si dorinta sa de domina femeile”. In anii precedentii lui 1910, de la inceputul secolului 20, femeile din tarile in proces de industrializare incepeau sa munceasca primind un salariu. Slujbele lor erau segregate pe criteriul sexului, majoritatea fiind in domeniul textil si servicii domestice, in care conditiile erau aspre si salariile sub limita supravietuirii. Sindicatele, incepeau sa se dezvolte, si au izbucnit dispute, inclusiv intre sectiile unde lucrau femei care nu erau membre ale sindicatelor.

Istoria Zilei Internationale a Femeilor incepe in anul 1910 pe plan mondial. Dar femeile socialiste din Statele Unite, au organizat pentru prima data ziua Femeii in 1908, si au fost o inspiratie pentru evenimentul international. De la sfarsitul secolului 19, „problematica femeii” era strans legata de lupta clasei muncitoare pentru emanciparea intregii umanitati. Conditiile de saracie si exploatare indurate de femeile muncitoare le-au impus in mod inevitabil in valtoarea luptei proletare de la inceputul secolului 19.

In 1908, in ultima duminica a lunii februarie, femeile socialiste din Statele Unite au initiat prima Zi Internationala a Femeii . Au avut loc mari demonstratii, cerandu-se dreptul la vot si drepturi politice si economice pentru femei. Anul urmator, 2.000 de persoane au participat la un miting de Ziua Internationala a Femeii in Manhattan, in timp ce 30.000 de femei muncitoare la o fabrica de textile se aflau intr-o greva de 13 saptamani cerand salarii si conditii mai bune de lucru.

In anul 1909, muncitoarele de la textile au facut o greva generala. 20 – 30,000 de muncitoare care faceau camasi au protestat timp de 13 saptamani, indurand o iarna geroasa, pentru salarii mai mari si conditii de lucru mai bune. Sindicatul Femeilor a asigurat fonduri pentru a se plati cautiunile celor arestate si pentru a continua greva.

In 1910, Ziua Femeii a fost revendicata de socialiste si feministe din toata tara. Clara Zetkin Impreuna delegatii au participat la a doua Conferinta Internationala a Femeilor Socialiste din Copenhaga cu intentia de a propune ca Ziua Femeii ca devina un eveniment international. Inspirata de actiunile muncitoarelor din Statele Unite si ale camaradelor lor socialiste, Clara Zetkin a inaintat o propunere la conferinta femeilor socialiste, de a se crea o zi in fiecare an, in care femeile din toata lumea sa isi ceara drepturile. Conferinta, din care faceau parte peste 100 de femei din 17 tari, reprezentand sindicate, partide socialiste, si primele 3 femei alese in parlamentul finlandez, a aprobat propunerea lui Zetkin in unanimitate, iar rezultatul a fost Ziua Internationala a Femeii.

In 1911 a Ziua International a Femeii a fost pentru prima data celebrata in afara americii. Mai mult de 1.000.000 de femei si barbati au participat la mitinguri in Austria, Danemarca, Germania si Suedia sub sloganul: “Votul pentru femei va uni fortele noastre in lupta pentru socialism”. Succesul zile international a femeii a depasit toate asteptarile. Reuniunile erau organizate peste tot in micile orase chiar si in salile de la sate devenind neincapatoare. In 1913, Ziua Internaţională a Femeii a fost mutate in ziua de 8 martie aceasta zi ramanand de atunci o data globala pentru Ziua international a Femeii . In anul 1975, anul international al femeii, Ziua international a Femeii a fost recunoscuta official de catre Natiunile Unite

Cateva zile mai tarziu, de 25 martie, mai mult de 140 de femei au murit intr-un incendiu la fabrica de textile Triangle din New York, din cauza lipsei masurilor de siguranta. Aceasta tragedie a alimentat revolta femeilor impotriva conditiilor grele si impotriva negarii unei voci care sa le reprezinte in parlament. In 1913, in toata lumea, femeile isi cereau dreptul al vot. In Marea Britanie, „suffragettele” burgheze adoptau o pozitie mai radicala. Dar in Rusia Tarista lupta femeilor a avut un adevarat impact asupra miscarii revolutionare a intregii clase muncitoare. Intre 1912-1914, muncitoarele din Rusia au organizat intalniri clandestine si si-au declarat opozitia fata de macelul imperialist. Dupa izbucnirea razboiului, femeile din toata Europa li s-au alaturat. Revolutionara si feminista de orgine rusa, Alexandra Kollontai, alfata in Germania la acea vreme, le-a ajutat sa organizeze ziua femeilor, si a scris ca :

„aceasta a depasit orice asteptare. Germania si Austria….o mare vibranta de femei. Intalniri s-au organizat peste tot…in micile orase si chiar in sate, salile erau atat de pline ca au trebuit sa ii roage pe barbati sa le cedeze locul lor femeilor.

De data asta, barbatii au stat acasa cu copiii ,iar sotiile, casnicele captive, au participat la intruniri. In timpul celei mai mari demonstratii, la care au participat 30 000 de persoane, politia a decis sa inlature pancartele demonstrantilor: muncitoarele au luat atitudine. In busculada ce a urmat, s-a evitat varsarea de sange numai cu ajutorul deputatilor sociaslisti din parlament.”

In 1915, ofensiva deschisa de armata franceza pe front a cauzat un teribil macel: 350,000 de soldati au fost ucisi in transee. Acasa, femeile se loveau de cresterea exploatarii, pe umerii lor apasand mersul economiei. Au inceput sa apara reactii puternice impotriva razboiului si femeile au fost primele care s-au mobilizat.

In Germania, Clara Zetkin, Rosa Luxemburg si Karl Liebknecht au facut parte dintr-un mic grup, care s-a remarcat in mod public impotriva razboiului, denuntand tradarea liderilor SPD.Revolutionarii rusi, Alexandra Kollontai, Nadezhda Krupskaya si Inessa Armand au fost de asemenea adversari puternici ai razboiului. Chiar inainte de razboi ei au lansat un ziar special, Rabotnitsa, femeia muncitoare.

Ca secretar al Biroului International al femeilor Socialiste, a convocat o conferinta in Bern, la sfarsitul lunii martie 1915. La aceasta conferinta au participat femei din Polonia, Marea Britanie, Germania, Franta, Italia, Elvetia si Rusia. Aceasta conferinta a fost prima care a readus in atentie     internationalismul si lupta impotriva razboiului. Aceasta a emis un apel care a hotarat:

“Oamenii muncii din toate tarile sunt frati. Numai cu unirea hotarata a oamenilor se va pune capat macelului. Socialismul este viitorul si pacea omenirii. Jos capitalismul, jos razboiul, inainte spre socialism.”

Pe 8 martie 1815, Alexandra Kollontai a organizat o demosntratie a femeilor impotriva razboiului din Christiana, langa Oslo. Clara Zetkin a chemat femeile la o noua conferinta a Internationalei Femeilor. Aceasta a fost preludiul Conferintei de la Zimmerwald care i-a regrupat pe toti cei care se opuneau razboiului. Pe 15 aprilie 1915, 1.136 de femei din 12 tari diferite s-au intalnit la La Haye. In Rusia, muncitoarele au fost cele care au condus marsul triumfator al proletariatului catre revolutie. Pe 8 martie, muncitoarele din fabricile de textile din Petrograd au facut greva spontana si au iesit pe strazi. Ele cereau „paine si pace”. Ele cereau ca sotii si fiii lor sa fie adusi acasa de pe front. Sloganul „paine si pace” care a fost scanteia Revolutiei din Rusia a fost initiat de muncitoarele din Petrograd, si i-a determinat pe muncitorii de la fabricile Putilov, si intreaga clasa muncitoare sa se alature miscarii. Fara indoiala, cea mai memorabila zi a femeii a fost tinuta in Petrograd in martie 1917. Desi muncitoarele din fabricile de textile au fost indemnate de comunisti sa nu faca greva de 8 martie,

„cand muncitorii de la fabrica de armament Putilov au fost incuiati pe afara in 7 martie, femeile din Petrograd au impanzit strazile. Sotiile, fiicele si mamele soldatilor, umilite si exploatate in trecut, au cerut sa se puna capat umilintei si au denuntat foametea si suferinta ultimilor 3 ani. Crescandu-le fortele si pasiunea in timp ce au ocupat orasul in urmatoarele zile in timpul unor revolte ale foametei, greve politice si demonstratii, aceste femei au dat startul revolutiei din 1917.”

In 1977, ONU a recunoscut oficial Ziua internationala a femeilor si a adoptat o rezolutie invitand fiecare tara sa sarbatoreasca ” drepturile femeilor si pacea internationala”.

In Romania, femeile au inceput sa serbeze Ziua Internationala a Femeii incepand cu anul 1945, dupa instalarea Guvernului Petru Groza, la 6 martie 1945. Peste 200.000 de femei manifestau pentru apărarea păcii, pentru apărarea Republicii, pentru dezvoltarea relaţiilor de prietenie cu popoarele vecine, pentru solidaritatea internaţională a femeilor şi pentru succesul Frontului Democrat Popular în alegeri. Constanţa Crăciun, Ana Pauker, Alexandra Sidorovici, Stella Moghioroş, Liuba Chişinevschi, Florina Mezincescu, Eugenia Rădăceanu, Ghisela Vass , Ecaterina Borilă erau femeile ce se remarcau de fiecare data si se implicau activ in organizarea si desfasurarea marsurilor, cat si a organizatiilor de femei muncitoare din Romania..
„Ziua Internaţională a Femeii ne-a găsit pe noi, femei din România, în plină activitate, muncind din greu, dar cu cântece pe buze, ca să înălţăm tot mai mândră ţara noastră, casa noastră, sub razele binefăcătoare ale Soarelui, izvor de viaţă şi lumină“ spunea Alexandra Sidorovici. „Sub semnul discriminării şi inechităţilor, femeia – şomer, femeia supusă discriminărilor, femeia – victimă a violenţei, femeia – înjosită, deznădăjduită: iată tot atâtea ipostaze ale realitătii din ţările capitaliste. La noi, apropierea zilei de 8 Martie prilejuieşte oamenilor muncii obţinerea de noi succese în producţie“. scria ziarul socialist “Scanteia” In urmatorii ani, dupa moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej si preluarea secretariatului general al Partidului Comunist Roman si conducerii Republicii Socialiste Romania de catre Nicolae Ceausescu, Ziua Internationala a Femeii, a fost denaturata. Ziua femeii a fost inlocuita cu ziua mamei, in scop propagandistic, legat de politicile nataliste fortate, prin care s-au incalcat unele drepturi si libertati ale femeii, precum libertatea de a decide asupra propriului corp, dreptul la avort si altele care faceau parte chiar din revendicarile ce stateau la baza Zilei Internationale a Femeii in toata lumea.

Dupa Lovitura de Stat din anul 1989, si preluarea puterii de catre capitalisti, unor sarbatori si zile de lupta pentru muncitori, precum 1 mai sau 8 martie, li s-au schimbat adevarata semnificatie, cu scopul de a uita originile si scopul lor, pentru a tine departe indivizii de lupta pentru drepturi si libertati. Astfel, ziua de 8 martie a ramas oficial ziua mamei, de cumparat cadouri sau alte obiecte valoroase care nu au nici o legatura cu adevarata semnificatie, iar ziua de 1 mai, zi de prost gust, de iesit la iarba verde sau alte activitati. Acestea au devenit sarbatori capitaliste de natura consumerista. Astfel orice zi sau sarbatoare cu o anumita semnificatie pentru lupta clasei muncitoare sau a egalitatii depline intre femei si barbati, a devenit o zi de cadouri de consum si de mari profituri pentru marii magnati ai lumii capitaliste.

In Romania, de curand Biserica crestin ortodoxa a inceput si ea incercarile de a falsifica aceasta zi si de a o trece in istoria lor, cu scopul de a tine femeile departe de lupta pentru drepturi si egalitate, lucruri incompatibile cu religia. Mai exact ei spun ca aceasta zi ar reprezenta ziua femeii crestine, nu o zi de lupta a femeilor care au luptat  zeci de ani impotriva ideilor si principiilor de exploatare, de incalcare a drepturilor si libertatilor ei, a inegalitatii dintre barbat si femeie, principii promovate si sustinute de biserica si crestinism. Astfel ziua femeii crestine reprezinta o nascocire, o incercare proasta de a denatura ceva maret, datorita caruia femeile din ziua de azi se bucura de unele drepturi si libertati cu care biserica si crestinii nu sunt de acord. Femeia crestina nu poate fi libera. O femeie crestina este o femeie supusa, sclava barbatului, care nu are dreptul sa se bucure de egalitate, libertate si drepturi, nu poate hotara asupra corpului ei. Astfel ziua de 8 martie, nu are nici o treaba cu religia, din contra ea este o zi de lupta a femeilor impotriva nedreptatilor sustinute atat de sistemul capitalist cat si mai ales de biserica, cretsinism preoti si tot ce tine de religie.


Ce s-a intamplat cu revolutionarii s-a intamplat si cu 1 Mai. Si acelasi lucru s-a intamplat si cu 8 martie(Ziua Internationala a Femeii).

Una dintre cele mai josnice arme ale clasei dominante, burghezia, este capacitatea acesteia de a deturna simboluri care au apartinut clasei muncitoare si a le intoarce impotriva acesteia. Asa s-a intamplat cu sindicatele, cu partidele muncitoresti, cu 1 mai si cu Ziua Internationala a Femeilor.

De la sfarsitul preistoriei, femeile au fost intotdeauna asuprite. Dar aceasta asuprire nu poate fi indepartata sub capitalism si fara lupta impotriva moralei crestine!

LUPTELE CEFERISTILOR SI PETROLISTILOR DIN FEBRUARIE (1932 – 1933)

Din cauza situatiei din ce in ce mai grele a poporului, in tot cuprinsul tarii crestea numarul luptelor. Au avut loc actiuni ale proletariatului din intreprinderile din Resita, Buhusi, Bucuresti (Lemaitre), Timisoara, Cluj, Galati, Constanta, Ploiesti s.a. Au avut loc manifestatii ale somerilor, intruniri si proteste ale salariatilor publici, rascoale spontane ale taranilor, rascoale care au avut la baza grelele conditii economice in care se zbateau, desi uneori au luat un character religios (stilisti, etc.).

In 1932 si la inceputul anului 1933, guvernul national-taranesc a luat noi masuri, menite sa reduca nivelul de viata al maselor populare, cu scopul de a asigura plata ratelor imprumuturilor straine, dobanzile lor si cheltuielile de inarmare.

In cadrul nemultumirii generale a maselor populare, muncitorimea ceferista si petrolista care era partea cea mai constienta a clasei muncitoare, se angajeaza intr-o serie de lupte successive care au culminat cu luptele din februarie 1933.

Marirea impozitelor, pensionarile fortate, teroarea si politismul din ateliere, interzicerea intrunirilor si a congreselor, suprimarea alocatiei de chirie si a indemnizatiilor, curbele de sacrificiu aplicate muncitorilor si functionarilor etc., toate la un loc au fost cauza nemultumirilor care s-au manifestat intr-o forma mai puternica  in ianuarie 1931, cand directia C.F.R. a anuntat o curba de sacrificiu de 10%. In ziua de 29 ianuarie, la intrunirea convocata la sediul sindicatului ceferist din calea Grivitei, in timp ce muncitorii adunati discutau problemele ce-I framantau, au fost atacati de politisti. Au fost raniti mai multi muncitori si doi dintre acestia au murit. Au fost raniti mai multi muncitori si doi dintre acestia au murit. Prin aceasta represiune, guvernul urma sa arate ca este hotarat sa aplice masuri drastic pentru a inabusi lupta muncitorilor. Dar rezultatele n-au fost cele asteptate. La Iasi, Galati, Braila, Cluj, Sibiu, etc., in toate centrele inseminate din tara au avut loc intruniri populare in care s-a protestat atat impotriva represiunii sangeroase din 29 ianuarie, cat si impotriva interzicerii de catre guvern a congresului functionarilor publici. Pentru ceferisti a inceput sa fie limpede ca, numai prin lupta isi vor putea castiga revendicarile. Muncitorii aleg in fruntea sindicatelor oamenii devotati si hotarati sa porneasca lupta.

In aceste imprejurari are loc in martie 1931, conferinta pe tara a muncitorilor ceferisti, petrolisti si minieri, conferinta dup ace a dezbatut situatia muncitorilor ceferisti, mineri si petrolisti, a stability mijloacele de actiune pe baza frontului unic muncitoresc, pentru impiedicarea inrautatirii situatiei muncitorimii:

…,,muncitorii din aceste trei industrii, care sunt strans legate intre ele prin mii si mii de fire, sunt hotarati sase opuna noii offensive a patronilor, contra ofensivei lor de lupta comuna scaderii continue a nivelului de viata a muncitorilor. Muncitorii din aceste trei industrii legate intre ele (este stiut ca cel mai mare comparator al carbunilor, ca si al produselor petrolifere este C.F.R.) stiu ca numai printr-o lupta revolutionara comuna vor fi in stare sa infranga cu success noua ofensiva patronala.

De aceea muncitorii ceferisti, petrolisti si mineri,… au raspuns ca mare entuziasm la initiative luata de Consiliul General al Sindicatelor unitare de a organiza o conferinta numai a lucratorilor acestor trei industrii pentru a pregati si organiza I comun lupta lor.

Conferinta a ales un Comitet de Actiune Comun ca sa conduca mai departe munci de pregatire. A fost hotarata crearea, prin conferinte locale, de organe comune de actiune pentru pregatirea luptei. Conferinta a hotarat organizarea sindicatelor pe fabric”… (Scanteia, anul I, nr.1 din 15 august 1931).

Conferinta din Martie 1931 a avut o mare insemnatate pentru pregatirea luptelor ceferiste. Comitetul de actiune a creat baza Frontului Unic Muncitoresc, a ales ca presedinte pe gheorghe Gheorghiu dej. Comitetul a convocat la Galati, Cluj, etc., conferinte regionale la care s-a discutat situatia muncitorimii ceferiste si actiunile ce trebuie duse pentru castigarea revendicarilor si organizarea luptei in acest scop. In iunie 1932, national-taranistii reveniti la govern incep sa inaspreasca masurile economice si politice indreptate impotriva muncitorilor. Se reduc zilele lucratoare, se impune muncitorilor salariul in accord fara a avea la baza un salariu minim, iar muncitorii de la calea ferata erau mutate dintr-un loc intr-altul pentru a fi siliti sa-si dea demisia. Se introduce “sistemul garantarii lucrului efectuat”, prin care lucratorii erau siliti sa garanteze timp de sase luni reparatiile facute, oprindu-li-se din salariu in cazul survenirii vreunui defect. Toate aceste masuri faceau ca muncitorimea cailor ferate sa fie in mare intrebare. Ea a determinat schimbarea conducerilor in sindicate, ceea ce a avut ca rezultat o serie de actiuni mari si mici care s-au succedat fara intrerupere, si in cursul carora a crescut autoritatea Comitetului central de actiune.

Situatia facea sa se prevada mari lupte muncitoresti, ceea ce s-a si intamplat in Ianuarie si februarie 1933. Primele agitatii si miscari au inceput la Iasi, unde la 8 ianuarie a avut loc o intrunire a sindicatului C.F.R., la care au luat parte si delegatii din Bucuresti si Iasi, precum si de la alte fabrici din oras. Intre timp actiunea incepe sa se intinda si la Bucuresti, inceputul actiunii de organizare a viitoarelor lupte se desfasurau in cadrul muncitorimii ceferiste in fruntea carora au stat marii luptatori Gh. Gheorghiu Dej, Vasile Luca, vasile Stoica, Ilie Pintilie,Constantin Doncea, etc. La 28 ianuarie 1933 are loc la atelierele grivita o iesire demonstrative la directive in legatura cu hotararea luata de catre directive de a reduce aconturile date muncitorilor. Greva demonstrativa la care a luat parte aproape 4000 de muncitori a durat 4 ore. Demonstratia a reusit si cererile muncitorilor au fost satisfacute. Programul de revendicari stabilit si dezbatut cu ocazia grevei din 28 ianuarie, a fost popularizat in toate atelierele. Ace3ste revendicari erau: incetarea reducerii salariilor si marirea lor cu 20%; plata pentru timpul cand muncitorul nu poate lucre din cauza defectarii masinii; plata ucenicilor pentru timpul cat sunt la scoala, reprimirea la lucru a muncitorilor dupa intoarcerea din armata; marirea salariului femeilor de serviciu; asigurarea unui minim de salariu pentru hamali, etc. Ca punct important al revendicarilor ceferiste a fost trecut recunoasterea  comitetului de fabrica ales de toti muncitorii indifferent de partidul politic din care facea parte. Pentru ziua de 31 ianuarie s-a hotarat de catre comitetul ales declararea unei greve demonstrative pentru satisfacerea cererilor formulate. 7000 de muncitori au intrat atunci in greva demonstrative. Directiunea nedand nici un raspuns, Comitetul de Actiune hotaraste greva pentru ziua de 2 februarie.

Greva din 2 februarie 1933

In timpul pregatirii si a desfasurarii luptelor din februarie pentru prima data in miscarea muncitoreasca din Romania, de dupa sciziune o larga realizare a frontului unic muncitoresc a fost indeplinita. Al doilea element de baza, a fost alegerea de catre insasi muncitorimea aflata in lupta, a organelor lor conducatoare. In momentul cand s-a trecut la pregatirea grevei, chestiunea noilor metode de lupta – greva cu ocuparea fabricii – fusese pusa in discutie in timpul demonstratiei de la Grivita din 28 ianuarie si primita de intreaga muncitorime. S-a hotarat punerea in aplicare a asa numitei greve poloneze, care consta in aceea ca muncitorii care incepeau greva nu paraseau uzina. Metoda grevei poloneze a mai fost folosita cu ocazia grevei de la fabrica “Saturn” din ianuarie 1933. La 2 februarie ceferistii incep greva. Nimeni nu paraseste uzina, Sirena suna prelung. Cei 7.000 de muncitori de la grivita, declarand greva, au luat masurile de aparare a grevei, formand echipe de auto-aparare care asigurau ordinea inauntrul atelierelor. Pentru apararea grevei din afara, s-a cautat sprijinul muncitorilor din celalalte ateliere, sprijinul populatiei in general. Au venit muncitori din celalalte industrii si someri la poarta fabricii. S-au strans familiile celor in greva pentru a le da ajutor moral si material. De pretutindeni muncitorii se indreptau spre atelierele Grivita cuc arute cu alimente, pentru a ajuta pe grevisti. La os erie intreaga de fabric din Bucuresti: la “Balcani”, la “Vulcan”, la “Herdan”, la “R.M.S.”au avut loc in acea zi greve scurte sau intruniri de solidarizare.

In momentul in care la Bucuresti, se hotarase greva pentru 2 februarie, delegatia muncitorilor C.F.R., pornise spre cele mai importante noduri de cale ferata din tara pentru coordonarea grevei . Astfel ca, in momentul izbucnirii grevei la Bucuresti, organizarea era pregatita si la Iasi, Cluj, Galati, Pascani, etc.

Posibilitatea intinderii grevei in celalalte centre feroviare din tara, sprijinul pe care mii si mii de muncitori il dadeau grevistilor, hotarasc guvernul sa cedeze. Delegatia trimisa de comitetul de greva, in urma tratativelor cu reprezentantul ministrului comunicatiilor s-a intors cu cea mai mare parte din revendicari, castigate.

Luptele petrolistilor din Februarie (1932)

Intr-o conferinta a societatilor petrolifere tinuta la Paris, in prima jumatate a anului 1932, s-a hotarat ca Romania sa reduca productia de petrol cu 30%, sa reduca salariile cu 40-50% sis a concedie circa 25% din personal. Primele incercari de aplicare a acestui plan, s-au facut inca in vara anului 1932, la rafinaria “Orion”. Aceste incercari au reusit, cu toata rezistenta muncitorilor. In septembrie 1932, sunt scazute salariile muncitorilor de la Romano-Americana fac apel la o comisie de arbitraj si apoi la Curtea de Casatie care daud reptate directiei. Muncitorii petrolisti incep sa-si organizeze lupta. Pregatirea acestor lupte in fruntea carora a stat Gh. Vasilichi, a durat pana la sfarsitul lui decembrie 1932. Pe la jumatatea lui decembrie se incepe la Astra-Romana o actiune de revendicari cu scopul de a se incheia un contract colectiv in care sa se prevada ca nu se va face nici o concediere, nu se face nici o scadere de salarii, cerandu-se si o marire de salarii de 8-12%. Directiunea admite contractual colectiv, dar in ziua de 30 ianuarie 1933, un numar de muncitori sunt concediati. In fata hotararii muncitorilor, directia cedeaza.

A doua zi comitetul de actiune local, hotaraste ca la 1 februarie sa inceapa actiunea la Romano-Americana. In ziua de 1 februarie, incepe greva, sprijinita de muncitorii de la celalalte rafinarii si de familiile muncitorilor. Intervine politia si armata, care, dupa ce resping masa adunata in strada, aresteaza pe  conducatorii grevei, care sunt urcati in masini si dusi la politie, in Ploiesti. O parte se indreapta spre oras si inconjoara localul politiei. In fata darzeniei muncitorilor, politia este nevoita sa elibereze pe cei arestati. Dupa 12 ore de lupta muncitorii capata castig de cauza. A doua zi dimineata, directia societatii Romano-Americana, da un comunicat in care anunta ca revine asupra scaderilor de salarii si concedierilor si cheama muncitorii sa reia lucrul.

Succesele actiunilor din februarie 1933 ale muncitorilor petrolisti si ceferisti s-au datorat  realizarii frontului unic muncitoresc de jos, precum si faptului ca exista in randurile muncitorimii constiente o ideologie clara de lupta si ca organelle de conducere ale acestor greve, fusesera alese de insasi masele greviste.

Greva si luptele din 15-16 februarie 1933

Concesiunile pe care guvernul le facuse, constrains de puterea cu care se ridicase muncitorimea, fusesera facute cu intentia ca la primul moment prielnic sa le rapeasca in intregime. Dupa o campanile de prigoana a membrilor Partidului Comunist, sindicatelor si conducatorilor grevelor, guvernul declara starea de asediu. Printr-un decret al comandantului military, organizatiile muncitoresti au fost dizolvate.

La C.F.R. vestea dizolvarii sindicatului si inchiderea localului a produs o fierbere adanca, cu atat mai mult cuc at, incepura in toata tara arestari in masa ale conducatorilor ceferisti si comunisti. Revendicarile cucerite cu cateva zile mai inainte, sunt din nou respinse. A doua zi lucratorii C.F.R. sunt chemati iarasi la lupta. Din nou 7000 de muncitori erau din nou in greva, cerand: imediata eliberare a celor arestati, mentinerea intocmai a revendicarilor castigate la 2 februarie, ridicarea starii de asediu, recunoasterea comitetului de fabrica a sindicatului C.F.R. dizolvat.

Acei comunisti care nu fusesera arestati preiau conducerea grevei. Frontul unic muncitoresc se incheie din nou in lupta. La sunetul sirenei trase de tanarul muncitor Vasile Roaita( asasinat la acel post), care anunta reinceperea grevei, 12.000 de muncitori din celalalte ateliere, inconjoara atelierele grivita; imediat au inceput sa soseasca ajutoarele pentru grevisti. La o serie intreaga de intreprinderi “Malaxa”, “Balcani”, “Mociornita”, etc., se tineau intruniri, iar la R.M.S. si la fabrica Durer, are loc o greva de solidarizare. In acelasi timp, au declarat greva pentru cerintele lor si muncitorii de la Uzinele Comunale de apa. In provincie, la Iasi si Cluj, ceferistii erau in greva. In mase compacte, muncitorii dinc elalalte cartiere se indreapta spre atelierele Grivita. In dimineata zilei de 15 februarie, la Grivita, a fost trimisa armata. O companie a regimentului 21 infanterie refuzand sa reprime multimea, guvernul temandu-se de o solidarizare a soldatilor cu muncitorii, a inlocuit regimental cu politia si graniceri. Cu toata prezenta armatei, cu toate ca primele mitraliere fusesera montate pe camioane, muncitorimea dinauntrul atelierelor nu se clatina. Si nici miile de muncitori din jurul atelierelor nu se miscau.

Inainte de a incepe atacarea grevistilor, statul major care conducea operatiile a hotarat un atac general impotriva maselor care sprijineau grevistii. Cu baioneta la arma, cu ajutorul pustilor si mitralierelor, trupe special au atacat multimea, masa de femei si copii de muncitori si muncitoare. In acea seara auc azut primii morti. A doua zi, in zori, a inceput represiunea impotriva muncitorilor dinauntrul atelierelor. S-a tras cu mitraliera si cu pustile, muncitorii au fost injunghiati cu baioneta, au fost zdrobiti cu patul armelor.

Au fost omorati sute de muncitori, cateva sute au fost raniti si peste 2.000 au fost arestati. Toata noaptea din 16 spre 17 februarie, camioanele au transportat pe ascuns mortii care, mai apoi au fost arsi tot pe ascuns la crematoriu pentru a tine ascunsa violent cu care armata a intrvenit la ordinele guvernului.

In revista “rontul evenimentelor cultural si sociale” din 26 februarie 1933, a aparut povestirea de mai jos intitulata “Wiking & Co” si semnata de N. Lascenko. Relatand in aparenta un fapt petrecut in Polonia, aceasta nuvela nu facea decat sa povesteasca evenimentele de la grivita. Dupa publicarea textului de fata, revista a fost interzista.

“Wiking & Company”

N. Lascenko (pseudonim ocazional a prof. univ. Lucretiu Patrascanu)

Curte fabricii Wiking & Co, – cea mai mare intreprindere metalurgica din Lodz – era o mare de capete. Desi atelierele se goliseara pana la ultimul om, sirenele isi continuau strident lor chemare, spre cele patru colturi ale vazduhului inourat. Miile de oameni adunate in fata administratiei, cuprinsa intre zidurile fabricii, asteptau in liniste un raspuns, care pareaca intarzie. O tacere grea, apasatoare, plutea in aerul taios al zilei de noiembrie. Minutele se scurgeau incet si delegatia trimisa sa comunice puternicului consiliu de administratie, cererile muncitorilor, nu mai veneau. Muncitorii asteptau. Cu toata linistea pe care ceia dunati o pastrau, in ochii lor se putea citi hotararea de a nu da inapoi. Cu fetele supte, cei mai multi imbracati in haine care nu rezistau vantului de toamna, muncitorii aduceau drept supreme argument al temeiniciei revendicarilor formulate, insasi fiinta lor si lipsa de toate zilele ce lasase urme adanci.

Si deodata prinse sa crasca vestea ca muncitorii asteapta zadarnic pe cei trimisi. Administratorul delegate, Miklewski, nu numai ca respinsese toate cererile muncitorilor, dar anuntase politia. Delegatia era arestata, in chiar localul directiei. Vestea facu intr-o clipa  ocolul celor 3.000 de muncitori adunati. O miscare brusca se produce si un val de huiduieli se ridica, ca dintr-un singur glas. Imediat o tribuna fu improvizata. Linistea de pana atunci se transforma intr-o agitatie din ce in ce mai puternica. Strigatele celor de fata acopereau cand sic and, sueratul prelung al sirenelor. Greva fu hotarata, pentru imediata satisfacere a cererilor inaintate si pentru eliberarea delegatiei muncitorimii. Vorbitorii se succedau. Aplauze si strigate de “asa-I”,” nimeni nu va intra in lucru”, “tovarasi sa fim uniti”, intrerupeau pe vorbitori. Pusa la vot toti cei de fata votara prin ridicare de maini imediata intrare in greva fu ales prin aclamatie. Muncitorii continuau sa stea in masa compacta, in curtea fabricei ascultand vorbitorii. “Nimeni nu pleaca” – fu cuvantul de ordine. In poarta fabricei, dincolo de gard, incepu sa se adune o lume. O chemise suratul sirenei. Si dinspre strada deodata un tipat isbucni din mai multe guri:

“-Vine armata!”

Camioanele cu 6 randuri de banci isi descarcara cu iuteala fulgerului continutul lor omenesc. Soldatii fura imediat postati dealungul gardului despartitor al fabricei. Primele posture fura asezate in fata portii. Cu armele in mana, soldatii indepartara pe cei din strada, facandu-si loc. Si camioanele-automobile continuau sa aduc atrupe noi. Politia isi trimise si ea emisarii. Hainele deschise ale politistilor ii distingea de la distant de soldati. Pe fetele soldatilor se citea nelinistea. Dar mai ales nedumerirea unei postari, I fata unor oameni, care nu  e aratau nici inarmati, nici dusmanosi. Si numarul soldatilor crestea mereu. Din ultimele doua auto-camioane fura coborate patru mitraliere si asezate, de indata, pe postamentul lor dealungul gardului. Un adevarat lagar de razboi isi instalase prima linie de foc, dealungul strazii Ladislaw cat tinea imensa curte a fabricei Wiking & Co.

-“De ce vreti sa impuscati pe tata? Tatal meu e in fabrica, e acolo”. Si baietasul care striga catre un soldat de langa el, isi intinse mana spre gardul fabricei. “Ce v-a facut tata ca sa trageti in el?”, tipa baitasul si mai puternic. Un ofiter se apropie de micul turburator;

-“Sterge-o de aici mucosule”, ii spune acesta. Si in chip de gluma il apuca de nas. Palma micuta a copilului lovi mana inmanusata a ofiterului. Ofiterul si-o retrase imediat spre a o svarli, in forma de pumn, intre ochii micului razvratit. Ca oc arpa acesta cazu la pamant.

-“Daca nu intelege de gluma”- reflecta tare domnul locotenent, indepartandu-se. Cateva sudalmi si tipete acoperire reflectiile locotenentului.

Si ceasurile treceau. Inauntrul fabricei muncitorii priveau armata si asteptau. Dincolo de gard, soldatii asteptau, si ei tacuti si ingandurati. Incepusera parlamentarile, dar muncitorii refuzau sa iasa atata timp cat revendicarile lor si eliberarea celor arestati nue rau satisfacute. Un tipat scurt despica vazduhul.

Il urma de indata vaete si strigate inspaimantatoare. O femeie fusese lovita cu taisul sabiei de un feldvebel. Muncitorii de langa ea, raspunsera lovind la randul lor. Cu baioneta la arma soldatii primisera ordinal sa curete strada in care se petrecuse incidental. Paturile pustilor loveau in dreapta si in stanga. Tipetele devenisera generale. Primele pete de sange udau caldaramul strazii ladislaw.. seara incepuse sa se lase. Neagra, mohorata. Ciocnirile dintre soldati si politisti cu multimea adunata in jurul fabricei se inteteau. Soldatii primira ordinal sa nu crute nimic.

-“Pentru ce i-ati adus aici? V-am dat ordin sa-I calcati in picioare nu sa-I arestati”, – tipa capitanul de jandarmi Binewski, catre grupul soldatilor care capturasera primii prizonieri – cateva zeci de femei si copii, adunati sa vada ce se intampla cu barbatii si parintii lor dincolo de zidul fabricei si de zidul baionetelor. Cu patul pustii si cu lovituri din plin date cu baionetele, primii prizonieri fura imprastiati, in vaiete si strigate ce se ridicau pana in vazduh.

Si seara se lasa tot mai adan si tot mai neagra. La loviturile soldatilor si ale politistilor, muncitorii adunati in strada incepura sa raspunda si ei aruncand cu tot ce le cadea in mana. Din gardurile rupte se faureau rudimentare arme de aparare. Si din cand inc and zburau pietrele caldaramului. In doua puncte ale strazii, muncitorii ridicara barricade pentru ca sa previe orice atac neasteptat. In adancul noptii, plutea duhul nepatruns al mortii. Sirena continua sa suere desi demult trecuse miezul noptii. Cei trei mii de muncitori ai fabricei Wiking & Co. continuau sa ramaie incercuiti de zidul de fier al baionetelor. O grupa de muncitori, in frunte cu comitetul ales, se indreapta catre poarta fabricei pentru noui parlamentari. Dar nu apuca sa faca decat cativa pasi. O comanda scurta rasuna din mijlocul trupei. Ofiterul commandant dadu porunca :”Foc”. O clipa numai si grupa parlamentarilor ingenunchie, secerata. Mitralierele functionau perfect. In mijlocul muncitorilor adunati in curtea fabricei izbucni un strigat de groaza. O multime inebunita se pravali la pamant. Dar mitralierele functionau perfect, si nici un glonte nu se pierdea zadarnic.

Mai suera sirena? Cine ar putea spune? Rapaitul mitralierelor se impletea cu strigatele ingrozite ale ranitilor. Armata patrunsese in fabrica. Mitralierele facusera drum larg celor ce veneau sa restabileasca “ordinea”. Si evacuarea incepu. Muncitorii pe branci, in paturi de arme si lovituri de sabie, muscau pamantul fabricei “Wiking & Co.”

“Incidentele de la Lodz Un mort si trei raniti. Ordinea restabilita.”- strigau vanzatorii de gazette. A doua zip e strazile Varsoviei. Cu litere mari, gazetele publicau comunicatul guvernului, care dadea o sumara descriere a faptelor si bilantului: un mort si trei raniti. Lodz este un oras destul de mare. Niste oameni lipsiti de pietate au cladit, in ateismul lor, unc rematoriu destul de incapator. Dar catolicii din Lodz nu folosesc asezamantul din spatele cimitirului vechi. Trei zile si trei nopti au ars in crematoriul orasului Lodz, mortii de la fabrica Wiking. Toate cuptoarele au lucrat din plin si inca nu au putut prididi munca lor purificatoare.

Dupa intamplarile de la fabrica wiking sase sute de familii isi cauta zadarnic parintii, sotii, fratii. Ce au devenit, nimeni nu stie. Pentru ca nimeni nu a putut vedea ce transportau in miez de noapte furgonetele acoperite, cari paraseau curtea fabricei. Era paza militara severa si ceeace se petrecea dincolo de zidurile fabricei nimeni nu putea sti.

Un mort si trei raniti, un mort si….”

In toata tara au avut loc arestari in masa. S-au inscenat zeci de procese. Atunci s-au infiintat pentru prima oara lagare de concentrare in Romania.

Procesul

Inchisorile in care erau detinuti conducatorii luptelor din februarie, au devenit central atentiei populare din tara. Pentru apararea acuzatilor se desfasoara o puternica campanile. Se strang zeci de mii de semnaturi de protest, au loc adunari in uzine si ateliere, cu toata starea de asediu. La procesul care a inceput, intai la tribunalul militar din Bucuresti si apoi la cel din Craiova si care a avut un rasunet international, s-au prezentat mii de martori in favoarea acuzatilor. In decursul procesului, acuzatii au devenit acuzatori, aratand curajos politica antidemocratica a guvernului ce pregatea introducerea fascismului la noi in tara

Aspecte

“intr-o camaruta lipita de sala consiliului se aude zornait de lanturi si pocnituri de bocanci. Au fost adusi acuzatii. Asa sunt adusi in fiecare zi de la inchisoare, legati cu lanturi, de doua ori pe zi, strabatand prin inima craiovei pana la locul judecatii. D. presedinte suna clopotelul si cei opt acuzati patrund in sala. Merg prin flanc cate unul si se insira in boxa lor, care nu pare deloc boxa, ci mai mult un stal de spectacol improvizat. Si-au luat locurile dupa cum ii apasa anii pedepselor… Asa stau laolalta intr-o bancuta scolareasca, muncitori de la fabrica, tesatori de matase…peste umerii si sufletele lor apasa peste 100 de ani de ocna… Grefierul citeste patru zile in sir. Muncitorii stau cuminti umar la umar – formand un zid viu – dincolo de zabrelele de lemn. Abia au loc sa se miste. Cand intend picioarele ies inestetic printer gratii – sid dau de libertate… Asculta insa atenti. Asculta de 4 zile in sir citirea ordonantei definitive… grefierul a batut recordul. Sta fix, cu atitudine de preot catholic si zice din cele 300 de pagini ale dosarului cu modulari in glas. Cand incepe sa is e usuce vocea presedintele suspenda sedinta si grefierul isi drege glasul. Pe urma iar incepe. Acuzatii asculta cu umerii stransi unii langa altii. Curtea asculta si ea atenta. Muncitorul acesta destept, sincer pana la nedumerire si care ne vorbeste despre fabrica si paine, vorbeste apoi de dragostea muncitorului pentru tot ceea ce este omenesc. Striga ca muncitorul sa faca niciodata deosebire de rasa. Munca grea care-I apasa umerii si viata nu-l lasa…

La fereastra ciripesc doua vrabii inconstiente… de doua zile in sir, in fata consiliului defileaza convoiul nesfarsit al martorilor. Sunt muncitori de fabrica, cu obrajii de pamant, in haine mototolite si uzate. Si-au parasit munca si cu hrana de o zi la subtioara au venit in aceasta Craiova a Banilor, unde se judeca de saptamani conducatorii lor de lupta. Toti au fruntile sus. Sunt demni si depozitiile lor alaturi de cruce sunt pagini de cea mai larga umanitate. Cele cateva sute de martori care s-au perindat pana acum in fata Curtii cer cu vehement eliberarea camarazilor lor inchisi.

…Glasul unui delegate a rasunat puternic intre zidurile salii de consiliu:

“Reprezint official aici 450 de mii de muncitori francezi, muncitorii Uniunii noastre de transporturi si intregul proletariat francez a urmarit cu viu interes cele petrecute in februarie 1933 si a socotit ca aceleasi nevoi au determinat de atatea ori in franta pe muncitori sa lupte pentru revendicarile lor, aud eterminat in grevele lor sip e lucratorii de cai ferate romane. Proletariatul francez socoteste de un interes vital pentru el, luptele muncitoresti ce se desfasoara in Romania, ca fiind legatura dintre burghezia franceza sic ea romana. Scaderile de salariu din Romania au o influenta directa si asupra muncitorilor francezi. La solidaritatea ce se manifesta prin aplicarea planului de asanare al genevei, aici ca si acolo ei inteleg sa raspunda prin solidaritatea muncitoreasca. Cerem asadar eliberarea camarazilor nostrii”.

In sensul acesta au vorbit si ceilalti delegati. In sala venise lume sip e la ferestre asistau ingramaditi martorii din curte. In pauza unei suspendari de sedinta, c3ei trei muncitori francezi au avut ingaduinta sa treaca in camera acuzatilor spre a-si lua ramas bun de la camarazii lor romani. In urma a sunat clopotelul de incepere a sedintei si oamenii acestia s-au despartit poate pentru totdeauna”…(Dimineata” din 9, 11 si 15 iunie 1934)

Tribunaul militar, compus din judecatori cunoscuti ca avand o mentalitate antidemocratica, a condamnat pe conducatorii luptelor din februarie, la 25, la 29 si 15 ani munca silnica, totalizand sute de ani de inchisoare.

Insemnatatea luptelor

Prin grevele de la grivita si din prahova din 15-16 februarie 1933 muncitorimea  inscris una din marile pagini de glorie ale poporului roman. Miscarile greviste din februarie au avut un character pronuntat politic. Ele au fost prima lupta puternica in Europa intr-o forma atat de intense impotriva hitlerismului care tocmai se instaurase in Germania. Pentru tara noastra, aceste lupte au insemnat o manifestare hotarata a vointei de lupta a poporului roman pentru libertate si impotriva fascismului si capitalismului. Ele au format un timp un zagaz puternic in calea fascizarii tarii si a pregatirilor razboinice.

30 decembrie 1947 – Abolirea monarhiei si proclamarea Republicii Populare Romane

Aniversam la 30 decembrie, unul din actele fundamentale pe care se intemeia pana acum 21 de ani independenta si suveranitatea statului roman, actul proclamarii republicii. Istoria a validat intru totul optiunea poporului nostru exprimata prin cei mai demni reprezentanti ai sai: comunistii. Toate transformarile ce se produsesera dupa revolutia de eliberare sociala si nationala, antifascista si antiimperialista din August 1944 in structurile economice sociale si politice ale tarii, impuneau abolirea monarhiei si instituirea unei forme de guvernare noi care sa corespunda intereselor oamenilor. republica atat ca institutie, cat si ca directie de dezvoltare, marcand infaptuirea vechiului vis al lui Nicolae Balcescu, de trecere la conducerea poporului prin el insusi, a justificat pe deplin increderea cu care a fost investita. A adus cu sine intrarea intr-o etapa noua, caracterizata prin cucerirea intregii puteri politice  de catre clasa muncitoare in alianta cu taranimea muncitoare si celelalte categorii de oameni ai muncii, trecerea la realizarea sarcinilor revolutiei socialiste. Primul pas care s-a facut in anii republicii a fost concretizat in in decizia de a se trece la industrializarea socialista. Romania, care in perioada interbelica (de trista amintire), dispunea de doar 3 – 4 centre mai rasarite, avea mai tarziu, dupa triumful socialismului peste 250 de platforme si zone industriale amplasate in toate zonele si judetele tarii. Am dezvoltat industrii de varf: chimica si petrochimica, constructii de masini, metalurgia, electronica si atatea altele.

Romania a trecut de la dezvoltarea extensivala cea intensiva, ceea ce presupune sporirea competentei, aplicarea larga a cuceririlor revolutiei tehnico-stiintifice, transformarea stiintei intr-o forta nemijlocita de productie, cresterea calitatii produselor, o eficienta superioara. Proclamarea republicii a reprezentat prin ea insasi o manifestare viguroasa a vointei populare, iar cursul pe care acest eveniment epocal l-a inaugurat s-a adancit mereu, dobandind, de la o etapa la alta , noi fatete si valente si demonstrand ca socialismul ramane cadrul ideal de manifestare a adevaratei democratii. Proprietatea socialista asupra mijloacelor de productie asigura egalitatea in fapt a tuturor cetatenilor si este insotita de crearea unor forme multiple de manifestare a democratiei.Pe aceaste cai se constituie calitatea vietii oamenilor care cuprinde nu numai expresia materializata a unor conditii de munca  si de trai mereu mai bune ci si ansamblulelementelor ce concura la formarea demna si afirmarea plenara a personalitatii umane.


Nationalismul este o boala infantila. Este pojarul umanitatii.

Albert Einstein

Legaturi