Posts Tagged 'grivita rosie 1933'

LUPTELE CEFERISTILOR SI PETROLISTILOR DIN FEBRUARIE (1932 – 1933)

Din cauza situatiei din ce in ce mai grele a poporului, in tot cuprinsul tarii crestea numarul luptelor. Au avut loc actiuni ale proletariatului din intreprinderile din Resita, Buhusi, Bucuresti (Lemaitre), Timisoara, Cluj, Galati, Constanta, Ploiesti s.a. Au avut loc manifestatii ale somerilor, intruniri si proteste ale salariatilor publici, rascoale spontane ale taranilor, rascoale care au avut la baza grelele conditii economice in care se zbateau, desi uneori au luat un character religios (stilisti, etc.).

In 1932 si la inceputul anului 1933, guvernul national-taranesc a luat noi masuri, menite sa reduca nivelul de viata al maselor populare, cu scopul de a asigura plata ratelor imprumuturilor straine, dobanzile lor si cheltuielile de inarmare.

In cadrul nemultumirii generale a maselor populare, muncitorimea ceferista si petrolista care era partea cea mai constienta a clasei muncitoare, se angajeaza intr-o serie de lupte successive care au culminat cu luptele din februarie 1933.

Marirea impozitelor, pensionarile fortate, teroarea si politismul din ateliere, interzicerea intrunirilor si a congreselor, suprimarea alocatiei de chirie si a indemnizatiilor, curbele de sacrificiu aplicate muncitorilor si functionarilor etc., toate la un loc au fost cauza nemultumirilor care s-au manifestat intr-o forma mai puternica  in ianuarie 1931, cand directia C.F.R. a anuntat o curba de sacrificiu de 10%. In ziua de 29 ianuarie, la intrunirea convocata la sediul sindicatului ceferist din calea Grivitei, in timp ce muncitorii adunati discutau problemele ce-I framantau, au fost atacati de politisti. Au fost raniti mai multi muncitori si doi dintre acestia au murit. Au fost raniti mai multi muncitori si doi dintre acestia au murit. Prin aceasta represiune, guvernul urma sa arate ca este hotarat sa aplice masuri drastic pentru a inabusi lupta muncitorilor. Dar rezultatele n-au fost cele asteptate. La Iasi, Galati, Braila, Cluj, Sibiu, etc., in toate centrele inseminate din tara au avut loc intruniri populare in care s-a protestat atat impotriva represiunii sangeroase din 29 ianuarie, cat si impotriva interzicerii de catre guvern a congresului functionarilor publici. Pentru ceferisti a inceput sa fie limpede ca, numai prin lupta isi vor putea castiga revendicarile. Muncitorii aleg in fruntea sindicatelor oamenii devotati si hotarati sa porneasca lupta.

In aceste imprejurari are loc in martie 1931, conferinta pe tara a muncitorilor ceferisti, petrolisti si minieri, conferinta dup ace a dezbatut situatia muncitorilor ceferisti, mineri si petrolisti, a stability mijloacele de actiune pe baza frontului unic muncitoresc, pentru impiedicarea inrautatirii situatiei muncitorimii:

…,,muncitorii din aceste trei industrii, care sunt strans legate intre ele prin mii si mii de fire, sunt hotarati sase opuna noii offensive a patronilor, contra ofensivei lor de lupta comuna scaderii continue a nivelului de viata a muncitorilor. Muncitorii din aceste trei industrii legate intre ele (este stiut ca cel mai mare comparator al carbunilor, ca si al produselor petrolifere este C.F.R.) stiu ca numai printr-o lupta revolutionara comuna vor fi in stare sa infranga cu success noua ofensiva patronala.

De aceea muncitorii ceferisti, petrolisti si mineri,… au raspuns ca mare entuziasm la initiative luata de Consiliul General al Sindicatelor unitare de a organiza o conferinta numai a lucratorilor acestor trei industrii pentru a pregati si organiza I comun lupta lor.

Conferinta a ales un Comitet de Actiune Comun ca sa conduca mai departe munci de pregatire. A fost hotarata crearea, prin conferinte locale, de organe comune de actiune pentru pregatirea luptei. Conferinta a hotarat organizarea sindicatelor pe fabric”… (Scanteia, anul I, nr.1 din 15 august 1931).

Conferinta din Martie 1931 a avut o mare insemnatate pentru pregatirea luptelor ceferiste. Comitetul de actiune a creat baza Frontului Unic Muncitoresc, a ales ca presedinte pe gheorghe Gheorghiu dej. Comitetul a convocat la Galati, Cluj, etc., conferinte regionale la care s-a discutat situatia muncitorimii ceferiste si actiunile ce trebuie duse pentru castigarea revendicarilor si organizarea luptei in acest scop. In iunie 1932, national-taranistii reveniti la govern incep sa inaspreasca masurile economice si politice indreptate impotriva muncitorilor. Se reduc zilele lucratoare, se impune muncitorilor salariul in accord fara a avea la baza un salariu minim, iar muncitorii de la calea ferata erau mutate dintr-un loc intr-altul pentru a fi siliti sa-si dea demisia. Se introduce “sistemul garantarii lucrului efectuat”, prin care lucratorii erau siliti sa garanteze timp de sase luni reparatiile facute, oprindu-li-se din salariu in cazul survenirii vreunui defect. Toate aceste masuri faceau ca muncitorimea cailor ferate sa fie in mare intrebare. Ea a determinat schimbarea conducerilor in sindicate, ceea ce a avut ca rezultat o serie de actiuni mari si mici care s-au succedat fara intrerupere, si in cursul carora a crescut autoritatea Comitetului central de actiune.

Situatia facea sa se prevada mari lupte muncitoresti, ceea ce s-a si intamplat in Ianuarie si februarie 1933. Primele agitatii si miscari au inceput la Iasi, unde la 8 ianuarie a avut loc o intrunire a sindicatului C.F.R., la care au luat parte si delegatii din Bucuresti si Iasi, precum si de la alte fabrici din oras. Intre timp actiunea incepe sa se intinda si la Bucuresti, inceputul actiunii de organizare a viitoarelor lupte se desfasurau in cadrul muncitorimii ceferiste in fruntea carora au stat marii luptatori Gh. Gheorghiu Dej, Vasile Luca, vasile Stoica, Ilie Pintilie,Constantin Doncea, etc. La 28 ianuarie 1933 are loc la atelierele grivita o iesire demonstrative la directive in legatura cu hotararea luata de catre directive de a reduce aconturile date muncitorilor. Greva demonstrativa la care a luat parte aproape 4000 de muncitori a durat 4 ore. Demonstratia a reusit si cererile muncitorilor au fost satisfacute. Programul de revendicari stabilit si dezbatut cu ocazia grevei din 28 ianuarie, a fost popularizat in toate atelierele. Ace3ste revendicari erau: incetarea reducerii salariilor si marirea lor cu 20%; plata pentru timpul cand muncitorul nu poate lucre din cauza defectarii masinii; plata ucenicilor pentru timpul cat sunt la scoala, reprimirea la lucru a muncitorilor dupa intoarcerea din armata; marirea salariului femeilor de serviciu; asigurarea unui minim de salariu pentru hamali, etc. Ca punct important al revendicarilor ceferiste a fost trecut recunoasterea  comitetului de fabrica ales de toti muncitorii indifferent de partidul politic din care facea parte. Pentru ziua de 31 ianuarie s-a hotarat de catre comitetul ales declararea unei greve demonstrative pentru satisfacerea cererilor formulate. 7000 de muncitori au intrat atunci in greva demonstrative. Directiunea nedand nici un raspuns, Comitetul de Actiune hotaraste greva pentru ziua de 2 februarie.

Greva din 2 februarie 1933

In timpul pregatirii si a desfasurarii luptelor din februarie pentru prima data in miscarea muncitoreasca din Romania, de dupa sciziune o larga realizare a frontului unic muncitoresc a fost indeplinita. Al doilea element de baza, a fost alegerea de catre insasi muncitorimea aflata in lupta, a organelor lor conducatoare. In momentul cand s-a trecut la pregatirea grevei, chestiunea noilor metode de lupta – greva cu ocuparea fabricii – fusese pusa in discutie in timpul demonstratiei de la Grivita din 28 ianuarie si primita de intreaga muncitorime. S-a hotarat punerea in aplicare a asa numitei greve poloneze, care consta in aceea ca muncitorii care incepeau greva nu paraseau uzina. Metoda grevei poloneze a mai fost folosita cu ocazia grevei de la fabrica “Saturn” din ianuarie 1933. La 2 februarie ceferistii incep greva. Nimeni nu paraseste uzina, Sirena suna prelung. Cei 7.000 de muncitori de la grivita, declarand greva, au luat masurile de aparare a grevei, formand echipe de auto-aparare care asigurau ordinea inauntrul atelierelor. Pentru apararea grevei din afara, s-a cautat sprijinul muncitorilor din celalalte ateliere, sprijinul populatiei in general. Au venit muncitori din celalalte industrii si someri la poarta fabricii. S-au strans familiile celor in greva pentru a le da ajutor moral si material. De pretutindeni muncitorii se indreptau spre atelierele Grivita cuc arute cu alimente, pentru a ajuta pe grevisti. La os erie intreaga de fabric din Bucuresti: la “Balcani”, la “Vulcan”, la “Herdan”, la “R.M.S.”au avut loc in acea zi greve scurte sau intruniri de solidarizare.

In momentul in care la Bucuresti, se hotarase greva pentru 2 februarie, delegatia muncitorilor C.F.R., pornise spre cele mai importante noduri de cale ferata din tara pentru coordonarea grevei . Astfel ca, in momentul izbucnirii grevei la Bucuresti, organizarea era pregatita si la Iasi, Cluj, Galati, Pascani, etc.

Posibilitatea intinderii grevei in celalalte centre feroviare din tara, sprijinul pe care mii si mii de muncitori il dadeau grevistilor, hotarasc guvernul sa cedeze. Delegatia trimisa de comitetul de greva, in urma tratativelor cu reprezentantul ministrului comunicatiilor s-a intors cu cea mai mare parte din revendicari, castigate.

Luptele petrolistilor din Februarie (1932)

Intr-o conferinta a societatilor petrolifere tinuta la Paris, in prima jumatate a anului 1932, s-a hotarat ca Romania sa reduca productia de petrol cu 30%, sa reduca salariile cu 40-50% sis a concedie circa 25% din personal. Primele incercari de aplicare a acestui plan, s-au facut inca in vara anului 1932, la rafinaria “Orion”. Aceste incercari au reusit, cu toata rezistenta muncitorilor. In septembrie 1932, sunt scazute salariile muncitorilor de la Romano-Americana fac apel la o comisie de arbitraj si apoi la Curtea de Casatie care daud reptate directiei. Muncitorii petrolisti incep sa-si organizeze lupta. Pregatirea acestor lupte in fruntea carora a stat Gh. Vasilichi, a durat pana la sfarsitul lui decembrie 1932. Pe la jumatatea lui decembrie se incepe la Astra-Romana o actiune de revendicari cu scopul de a se incheia un contract colectiv in care sa se prevada ca nu se va face nici o concediere, nu se face nici o scadere de salarii, cerandu-se si o marire de salarii de 8-12%. Directiunea admite contractual colectiv, dar in ziua de 30 ianuarie 1933, un numar de muncitori sunt concediati. In fata hotararii muncitorilor, directia cedeaza.

A doua zi comitetul de actiune local, hotaraste ca la 1 februarie sa inceapa actiunea la Romano-Americana. In ziua de 1 februarie, incepe greva, sprijinita de muncitorii de la celalalte rafinarii si de familiile muncitorilor. Intervine politia si armata, care, dupa ce resping masa adunata in strada, aresteaza pe  conducatorii grevei, care sunt urcati in masini si dusi la politie, in Ploiesti. O parte se indreapta spre oras si inconjoara localul politiei. In fata darzeniei muncitorilor, politia este nevoita sa elibereze pe cei arestati. Dupa 12 ore de lupta muncitorii capata castig de cauza. A doua zi dimineata, directia societatii Romano-Americana, da un comunicat in care anunta ca revine asupra scaderilor de salarii si concedierilor si cheama muncitorii sa reia lucrul.

Succesele actiunilor din februarie 1933 ale muncitorilor petrolisti si ceferisti s-au datorat  realizarii frontului unic muncitoresc de jos, precum si faptului ca exista in randurile muncitorimii constiente o ideologie clara de lupta si ca organelle de conducere ale acestor greve, fusesera alese de insasi masele greviste.

Greva si luptele din 15-16 februarie 1933

Concesiunile pe care guvernul le facuse, constrains de puterea cu care se ridicase muncitorimea, fusesera facute cu intentia ca la primul moment prielnic sa le rapeasca in intregime. Dupa o campanile de prigoana a membrilor Partidului Comunist, sindicatelor si conducatorilor grevelor, guvernul declara starea de asediu. Printr-un decret al comandantului military, organizatiile muncitoresti au fost dizolvate.

La C.F.R. vestea dizolvarii sindicatului si inchiderea localului a produs o fierbere adanca, cu atat mai mult cuc at, incepura in toata tara arestari in masa ale conducatorilor ceferisti si comunisti. Revendicarile cucerite cu cateva zile mai inainte, sunt din nou respinse. A doua zi lucratorii C.F.R. sunt chemati iarasi la lupta. Din nou 7000 de muncitori erau din nou in greva, cerand: imediata eliberare a celor arestati, mentinerea intocmai a revendicarilor castigate la 2 februarie, ridicarea starii de asediu, recunoasterea comitetului de fabrica a sindicatului C.F.R. dizolvat.

Acei comunisti care nu fusesera arestati preiau conducerea grevei. Frontul unic muncitoresc se incheie din nou in lupta. La sunetul sirenei trase de tanarul muncitor Vasile Roaita( asasinat la acel post), care anunta reinceperea grevei, 12.000 de muncitori din celalalte ateliere, inconjoara atelierele grivita; imediat au inceput sa soseasca ajutoarele pentru grevisti. La o serie intreaga de intreprinderi “Malaxa”, “Balcani”, “Mociornita”, etc., se tineau intruniri, iar la R.M.S. si la fabrica Durer, are loc o greva de solidarizare. In acelasi timp, au declarat greva pentru cerintele lor si muncitorii de la Uzinele Comunale de apa. In provincie, la Iasi si Cluj, ceferistii erau in greva. In mase compacte, muncitorii dinc elalalte cartiere se indreapta spre atelierele Grivita. In dimineata zilei de 15 februarie, la Grivita, a fost trimisa armata. O companie a regimentului 21 infanterie refuzand sa reprime multimea, guvernul temandu-se de o solidarizare a soldatilor cu muncitorii, a inlocuit regimental cu politia si graniceri. Cu toata prezenta armatei, cu toate ca primele mitraliere fusesera montate pe camioane, muncitorimea dinauntrul atelierelor nu se clatina. Si nici miile de muncitori din jurul atelierelor nu se miscau.

Inainte de a incepe atacarea grevistilor, statul major care conducea operatiile a hotarat un atac general impotriva maselor care sprijineau grevistii. Cu baioneta la arma, cu ajutorul pustilor si mitralierelor, trupe special au atacat multimea, masa de femei si copii de muncitori si muncitoare. In acea seara auc azut primii morti. A doua zi, in zori, a inceput represiunea impotriva muncitorilor dinauntrul atelierelor. S-a tras cu mitraliera si cu pustile, muncitorii au fost injunghiati cu baioneta, au fost zdrobiti cu patul armelor.

Au fost omorati sute de muncitori, cateva sute au fost raniti si peste 2.000 au fost arestati. Toata noaptea din 16 spre 17 februarie, camioanele au transportat pe ascuns mortii care, mai apoi au fost arsi tot pe ascuns la crematoriu pentru a tine ascunsa violent cu care armata a intrvenit la ordinele guvernului.

In revista “rontul evenimentelor cultural si sociale” din 26 februarie 1933, a aparut povestirea de mai jos intitulata “Wiking & Co” si semnata de N. Lascenko. Relatand in aparenta un fapt petrecut in Polonia, aceasta nuvela nu facea decat sa povesteasca evenimentele de la grivita. Dupa publicarea textului de fata, revista a fost interzista.

“Wiking & Company”

N. Lascenko (pseudonim ocazional a prof. univ. Lucretiu Patrascanu)

Curte fabricii Wiking & Co, – cea mai mare intreprindere metalurgica din Lodz – era o mare de capete. Desi atelierele se goliseara pana la ultimul om, sirenele isi continuau strident lor chemare, spre cele patru colturi ale vazduhului inourat. Miile de oameni adunate in fata administratiei, cuprinsa intre zidurile fabricii, asteptau in liniste un raspuns, care pareaca intarzie. O tacere grea, apasatoare, plutea in aerul taios al zilei de noiembrie. Minutele se scurgeau incet si delegatia trimisa sa comunice puternicului consiliu de administratie, cererile muncitorilor, nu mai veneau. Muncitorii asteptau. Cu toata linistea pe care ceia dunati o pastrau, in ochii lor se putea citi hotararea de a nu da inapoi. Cu fetele supte, cei mai multi imbracati in haine care nu rezistau vantului de toamna, muncitorii aduceau drept supreme argument al temeiniciei revendicarilor formulate, insasi fiinta lor si lipsa de toate zilele ce lasase urme adanci.

Si deodata prinse sa crasca vestea ca muncitorii asteapta zadarnic pe cei trimisi. Administratorul delegate, Miklewski, nu numai ca respinsese toate cererile muncitorilor, dar anuntase politia. Delegatia era arestata, in chiar localul directiei. Vestea facu intr-o clipa  ocolul celor 3.000 de muncitori adunati. O miscare brusca se produce si un val de huiduieli se ridica, ca dintr-un singur glas. Imediat o tribuna fu improvizata. Linistea de pana atunci se transforma intr-o agitatie din ce in ce mai puternica. Strigatele celor de fata acopereau cand sic and, sueratul prelung al sirenelor. Greva fu hotarata, pentru imediata satisfacere a cererilor inaintate si pentru eliberarea delegatiei muncitorimii. Vorbitorii se succedau. Aplauze si strigate de “asa-I”,” nimeni nu va intra in lucru”, “tovarasi sa fim uniti”, intrerupeau pe vorbitori. Pusa la vot toti cei de fata votara prin ridicare de maini imediata intrare in greva fu ales prin aclamatie. Muncitorii continuau sa stea in masa compacta, in curtea fabricei ascultand vorbitorii. “Nimeni nu pleaca” – fu cuvantul de ordine. In poarta fabricei, dincolo de gard, incepu sa se adune o lume. O chemise suratul sirenei. Si dinspre strada deodata un tipat isbucni din mai multe guri:

“-Vine armata!”

Camioanele cu 6 randuri de banci isi descarcara cu iuteala fulgerului continutul lor omenesc. Soldatii fura imediat postati dealungul gardului despartitor al fabricei. Primele posture fura asezate in fata portii. Cu armele in mana, soldatii indepartara pe cei din strada, facandu-si loc. Si camioanele-automobile continuau sa aduc atrupe noi. Politia isi trimise si ea emisarii. Hainele deschise ale politistilor ii distingea de la distant de soldati. Pe fetele soldatilor se citea nelinistea. Dar mai ales nedumerirea unei postari, I fata unor oameni, care nu  e aratau nici inarmati, nici dusmanosi. Si numarul soldatilor crestea mereu. Din ultimele doua auto-camioane fura coborate patru mitraliere si asezate, de indata, pe postamentul lor dealungul gardului. Un adevarat lagar de razboi isi instalase prima linie de foc, dealungul strazii Ladislaw cat tinea imensa curte a fabricei Wiking & Co.

-“De ce vreti sa impuscati pe tata? Tatal meu e in fabrica, e acolo”. Si baietasul care striga catre un soldat de langa el, isi intinse mana spre gardul fabricei. “Ce v-a facut tata ca sa trageti in el?”, tipa baitasul si mai puternic. Un ofiter se apropie de micul turburator;

-“Sterge-o de aici mucosule”, ii spune acesta. Si in chip de gluma il apuca de nas. Palma micuta a copilului lovi mana inmanusata a ofiterului. Ofiterul si-o retrase imediat spre a o svarli, in forma de pumn, intre ochii micului razvratit. Ca oc arpa acesta cazu la pamant.

-“Daca nu intelege de gluma”- reflecta tare domnul locotenent, indepartandu-se. Cateva sudalmi si tipete acoperire reflectiile locotenentului.

Si ceasurile treceau. Inauntrul fabricei muncitorii priveau armata si asteptau. Dincolo de gard, soldatii asteptau, si ei tacuti si ingandurati. Incepusera parlamentarile, dar muncitorii refuzau sa iasa atata timp cat revendicarile lor si eliberarea celor arestati nue rau satisfacute. Un tipat scurt despica vazduhul.

Il urma de indata vaete si strigate inspaimantatoare. O femeie fusese lovita cu taisul sabiei de un feldvebel. Muncitorii de langa ea, raspunsera lovind la randul lor. Cu baioneta la arma soldatii primisera ordinal sa curete strada in care se petrecuse incidental. Paturile pustilor loveau in dreapta si in stanga. Tipetele devenisera generale. Primele pete de sange udau caldaramul strazii ladislaw.. seara incepuse sa se lase. Neagra, mohorata. Ciocnirile dintre soldati si politisti cu multimea adunata in jurul fabricei se inteteau. Soldatii primira ordinal sa nu crute nimic.

-“Pentru ce i-ati adus aici? V-am dat ordin sa-I calcati in picioare nu sa-I arestati”, – tipa capitanul de jandarmi Binewski, catre grupul soldatilor care capturasera primii prizonieri – cateva zeci de femei si copii, adunati sa vada ce se intampla cu barbatii si parintii lor dincolo de zidul fabricei si de zidul baionetelor. Cu patul pustii si cu lovituri din plin date cu baionetele, primii prizonieri fura imprastiati, in vaiete si strigate ce se ridicau pana in vazduh.

Si seara se lasa tot mai adan si tot mai neagra. La loviturile soldatilor si ale politistilor, muncitorii adunati in strada incepura sa raspunda si ei aruncand cu tot ce le cadea in mana. Din gardurile rupte se faureau rudimentare arme de aparare. Si din cand inc and zburau pietrele caldaramului. In doua puncte ale strazii, muncitorii ridicara barricade pentru ca sa previe orice atac neasteptat. In adancul noptii, plutea duhul nepatruns al mortii. Sirena continua sa suere desi demult trecuse miezul noptii. Cei trei mii de muncitori ai fabricei Wiking & Co. continuau sa ramaie incercuiti de zidul de fier al baionetelor. O grupa de muncitori, in frunte cu comitetul ales, se indreapta catre poarta fabricei pentru noui parlamentari. Dar nu apuca sa faca decat cativa pasi. O comanda scurta rasuna din mijlocul trupei. Ofiterul commandant dadu porunca :”Foc”. O clipa numai si grupa parlamentarilor ingenunchie, secerata. Mitralierele functionau perfect. In mijlocul muncitorilor adunati in curtea fabricei izbucni un strigat de groaza. O multime inebunita se pravali la pamant. Dar mitralierele functionau perfect, si nici un glonte nu se pierdea zadarnic.

Mai suera sirena? Cine ar putea spune? Rapaitul mitralierelor se impletea cu strigatele ingrozite ale ranitilor. Armata patrunsese in fabrica. Mitralierele facusera drum larg celor ce veneau sa restabileasca “ordinea”. Si evacuarea incepu. Muncitorii pe branci, in paturi de arme si lovituri de sabie, muscau pamantul fabricei “Wiking & Co.”

“Incidentele de la Lodz Un mort si trei raniti. Ordinea restabilita.”- strigau vanzatorii de gazette. A doua zip e strazile Varsoviei. Cu litere mari, gazetele publicau comunicatul guvernului, care dadea o sumara descriere a faptelor si bilantului: un mort si trei raniti. Lodz este un oras destul de mare. Niste oameni lipsiti de pietate au cladit, in ateismul lor, unc rematoriu destul de incapator. Dar catolicii din Lodz nu folosesc asezamantul din spatele cimitirului vechi. Trei zile si trei nopti au ars in crematoriul orasului Lodz, mortii de la fabrica Wiking. Toate cuptoarele au lucrat din plin si inca nu au putut prididi munca lor purificatoare.

Dupa intamplarile de la fabrica wiking sase sute de familii isi cauta zadarnic parintii, sotii, fratii. Ce au devenit, nimeni nu stie. Pentru ca nimeni nu a putut vedea ce transportau in miez de noapte furgonetele acoperite, cari paraseau curtea fabricei. Era paza militara severa si ceeace se petrecea dincolo de zidurile fabricei nimeni nu putea sti.

Un mort si trei raniti, un mort si….”

In toata tara au avut loc arestari in masa. S-au inscenat zeci de procese. Atunci s-au infiintat pentru prima oara lagare de concentrare in Romania.

Procesul

Inchisorile in care erau detinuti conducatorii luptelor din februarie, au devenit central atentiei populare din tara. Pentru apararea acuzatilor se desfasoara o puternica campanile. Se strang zeci de mii de semnaturi de protest, au loc adunari in uzine si ateliere, cu toata starea de asediu. La procesul care a inceput, intai la tribunalul militar din Bucuresti si apoi la cel din Craiova si care a avut un rasunet international, s-au prezentat mii de martori in favoarea acuzatilor. In decursul procesului, acuzatii au devenit acuzatori, aratand curajos politica antidemocratica a guvernului ce pregatea introducerea fascismului la noi in tara

Aspecte

“intr-o camaruta lipita de sala consiliului se aude zornait de lanturi si pocnituri de bocanci. Au fost adusi acuzatii. Asa sunt adusi in fiecare zi de la inchisoare, legati cu lanturi, de doua ori pe zi, strabatand prin inima craiovei pana la locul judecatii. D. presedinte suna clopotelul si cei opt acuzati patrund in sala. Merg prin flanc cate unul si se insira in boxa lor, care nu pare deloc boxa, ci mai mult un stal de spectacol improvizat. Si-au luat locurile dupa cum ii apasa anii pedepselor… Asa stau laolalta intr-o bancuta scolareasca, muncitori de la fabrica, tesatori de matase…peste umerii si sufletele lor apasa peste 100 de ani de ocna… Grefierul citeste patru zile in sir. Muncitorii stau cuminti umar la umar – formand un zid viu – dincolo de zabrelele de lemn. Abia au loc sa se miste. Cand intend picioarele ies inestetic printer gratii – sid dau de libertate… Asculta insa atenti. Asculta de 4 zile in sir citirea ordonantei definitive… grefierul a batut recordul. Sta fix, cu atitudine de preot catholic si zice din cele 300 de pagini ale dosarului cu modulari in glas. Cand incepe sa is e usuce vocea presedintele suspenda sedinta si grefierul isi drege glasul. Pe urma iar incepe. Acuzatii asculta cu umerii stransi unii langa altii. Curtea asculta si ea atenta. Muncitorul acesta destept, sincer pana la nedumerire si care ne vorbeste despre fabrica si paine, vorbeste apoi de dragostea muncitorului pentru tot ceea ce este omenesc. Striga ca muncitorul sa faca niciodata deosebire de rasa. Munca grea care-I apasa umerii si viata nu-l lasa…

La fereastra ciripesc doua vrabii inconstiente… de doua zile in sir, in fata consiliului defileaza convoiul nesfarsit al martorilor. Sunt muncitori de fabrica, cu obrajii de pamant, in haine mototolite si uzate. Si-au parasit munca si cu hrana de o zi la subtioara au venit in aceasta Craiova a Banilor, unde se judeca de saptamani conducatorii lor de lupta. Toti au fruntile sus. Sunt demni si depozitiile lor alaturi de cruce sunt pagini de cea mai larga umanitate. Cele cateva sute de martori care s-au perindat pana acum in fata Curtii cer cu vehement eliberarea camarazilor lor inchisi.

…Glasul unui delegate a rasunat puternic intre zidurile salii de consiliu:

“Reprezint official aici 450 de mii de muncitori francezi, muncitorii Uniunii noastre de transporturi si intregul proletariat francez a urmarit cu viu interes cele petrecute in februarie 1933 si a socotit ca aceleasi nevoi au determinat de atatea ori in franta pe muncitori sa lupte pentru revendicarile lor, aud eterminat in grevele lor sip e lucratorii de cai ferate romane. Proletariatul francez socoteste de un interes vital pentru el, luptele muncitoresti ce se desfasoara in Romania, ca fiind legatura dintre burghezia franceza sic ea romana. Scaderile de salariu din Romania au o influenta directa si asupra muncitorilor francezi. La solidaritatea ce se manifesta prin aplicarea planului de asanare al genevei, aici ca si acolo ei inteleg sa raspunda prin solidaritatea muncitoreasca. Cerem asadar eliberarea camarazilor nostrii”.

In sensul acesta au vorbit si ceilalti delegati. In sala venise lume sip e la ferestre asistau ingramaditi martorii din curte. In pauza unei suspendari de sedinta, c3ei trei muncitori francezi au avut ingaduinta sa treaca in camera acuzatilor spre a-si lua ramas bun de la camarazii lor romani. In urma a sunat clopotelul de incepere a sedintei si oamenii acestia s-au despartit poate pentru totdeauna”…(Dimineata” din 9, 11 si 15 iunie 1934)

Tribunaul militar, compus din judecatori cunoscuti ca avand o mentalitate antidemocratica, a condamnat pe conducatorii luptelor din februarie, la 25, la 29 si 15 ani munca silnica, totalizand sute de ani de inchisoare.

Insemnatatea luptelor

Prin grevele de la grivita si din prahova din 15-16 februarie 1933 muncitorimea  inscris una din marile pagini de glorie ale poporului roman. Miscarile greviste din februarie au avut un character pronuntat politic. Ele au fost prima lupta puternica in Europa intr-o forma atat de intense impotriva hitlerismului care tocmai se instaurase in Germania. Pentru tara noastra, aceste lupte au insemnat o manifestare hotarata a vointei de lupta a poporului roman pentru libertate si impotriva fascismului si capitalismului. Ele au format un timp un zagaz puternic in calea fascizarii tarii si a pregatirilor razboinice.


Nationalismul este o boala infantila. Este pojarul umanitatii.

Albert Einstein

Legaturi